22 septembrie: Start jubiliar la 110 ani de la prima cursă auto din România

fantana cantacuzino

Luni, 22 septembrie 2014, pasionaţii automobilelor de epocă şi-au dat întâlnire la Hotelul Marriott Bucureşti pentru a omagia 110 ani de automobilism sportiv în România, sub egida Automobil Clubului Român. Organizatorii competiţiei au fost Tomitans Classic Cars Constanta, Clubul Vehiculelor de Epocă şi, desigur, Automobil Clubul Român, care în acest an a împlinit 110 ani de existenţă.

La startul competiţiei au fost prezente numeroase automobile de epocă cu ani de fabricaţie între 1918 – 1939. Traseul stabilit de organizatori este de 500 km, pe traseul Bucureşti – Constanţa şi retur (în seara de 23 septembrie a.c.). Fanionul tradiţional al Startului a fost ridicat de reprezentantul Automobil Clubului Român, ca Autoritate Sportivă Naţională atribuită de FIA, care, în urmă cu 110 ani, a dat, de asemenea, startul, la Fântâna Cantacuzino din Parcul Carol, a primei competiţii auto din România, înscriind ţara noastră în eşalonul primelor 6 ţări din lume care au organizat competiţii auto: Franta, SUA, Germania, Italia, Austria şi România.

La start a fost prezent Primarul Sectorului 4 din Capitală, dl. Cristian Popescu – Piedone, un împătimit al vocaţiei automobilismului de epocă, proprietar al unei valoroase colecţii de maşini istorice, înscris în cursă cu un splendid model Rolls Royce.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter