FRATII BOLSIH
FOSTE LEGENDE ESTICE…

versiunea printabila

Pe vremea cand Europa era impartita de doua ideologii contrare, in fostul spatiu estic (faimosul lagar comunist) se desfasurau competitii internationale numai pentru sportivii din tarile arondate. Asa era si Cupa tarilor socialiste la automobilism. Cu etape in fiecare tara, dar cu participare nu o data realmente valoroasa. Intre stelele Estului de atunci se numarau si fratii Nikolai si Igor Bolsih.

Victoria lor in cea de a 21-a editie a Raliului Dunarii-Dacia, desfasurata la Sibiu, in zilele de 13 si 14 iunie 1986, a fost clara ca lumina zilei si ea a venit ca o rasplata pe deplin meritata, la capatul unui drum lung, strabatut de cei doi cu o perseverenta rar intalnita.

N-am cercetat mai indeaproape toate dosarele competitiei rutiere organizate pe teritoriul tarii noastre, dar in mod sigur echipajul invingator in editia din 1986 este printre singurele care, dupa atatea veniri in Romania, a obtinut o victorie atat de indelung muncita si asteptata, o victorie care, sa spunem asa, plutea in aer. In 1983, Nikolai si Igor au incheiat raliul pe locul secund, dupa imbatabilul de atunci si de dupa aceea Attila Ferjancz. In 1984, ei au fost obligati la abandon dupa o evolutie in care formulau serioase pretentii la pozitiile fruntase. In 1985, s-au clasat pe locul al 6-lea, un loc de valoare, daca ne gandim ca inaintea lui Nikolai si a fratelui sau au sosit Ferjancz, Bublewicz, Kvaizar si Potche, care au concurat pe Renault 5 turbo, Polonez 2000, Skoda 130 RS si, respectiv, Audi Quattro.

Masina Audi Quattro, de grupa B, a vest-germanului H.Potche, avea atunci sub capota in jur de 300 CP. Masina Lada VFTS, tot de grupa B, pe care a pilotat-o Nicolai Bolsih, nu dispunea decat de ceva sub 200 CP. Si totusi, in final, dupa 32 de probe de clasament, diferenta dintre cei doi piloti n-a fost decat de... 7 secunde.

“Erau niste meseriasi. De exemplu, inaintea plecarii intr-o proba de clasament de la editia din 1986, aveau la dispozitie vreo cateva minute, in care ar fi putut face orice: sa picoteasca in scaunele lor, sa palavrageasca cu mecanicii, sa priveasca spre crestele muntilor. Dar nimic din toate acestea. Cei doi frati stateau cuminti in masina si se pregateau: unul urmarea mental insemnarile din "radar" si celalalt verifica exactitatea notarii probei speciale, parcurgand cu atentie filele caietului ce-l tinea pe genunchi. Vazandu-i dupa aceea pe traseu cum zboara cu masina lor, ni se prea ca totul este o improvizatie, o inspiratie de moment, un sir neintrerupt de manevre spontane. Stiam insa ca nu este asa. La fratii Bolsih, ca la oricare artist de valoare, spontaneitatea este numai aparenta, la baza ei stind un munte de munca si un ocean de entuziasm.”

Asa scria, in urma cu 20 de ani, despre ei cunoscutul publicist auto Dumitru Lazar, un prestigios martor ocular al acelor curse ce reuseau sa tina pilotii romani aproape de realitatea fenomenului sportiv international.