ACR 101 ani: o noua tinerete!

imagine_51

5 aprilie 2005 – Cu prilejul zilei de 5 aprilie, socotita unanim ca „Ziua automobilistului“, Automobil Clubul Roman adreseaza tuturor automobilistilor, calduroase felicitari si urarea traditionala de sanatate si noroc, atat la volan, cat si in viata de zi cu zi!

In ziua de 5 aprilie 2004, Automobil Clubul Roman a sarbatorit un veac de prestigioasa activitate, care aproape ca se impleteste cu existenta si evolutia automobilismului in Romania, daca luam in considerare faptul ca, in septembrie 2004, s-au aniversat tot o suta de ani de la prima cursa de automobile desfasurata in Romania. Timpul trece, uneori mai repede ca gandul, si iata, in 2005, am ajuns sa sarbatorim, impreuna cu membrii ACR, 101 ani de la infiintarea asociatiei!

Automobil Clubul Roman, care se bucura de cea mai veche traditie in randul organizatiilor neguvernamentale din Romania, si-a facut un crez din apararea intereselor majore ale automobilistilor si dispune in prezent de o puternica baza materiala si de o logistica moderna, in domeniile asistentei tehnice auto, sigurantei circulatiei pe drumurile publice, consultantei juridice, turistice si educatiei rutiere.

ACR ofera membrilor sai un pachet bogat de avantaje si facilitati, racordate la standardele europene si mondiale. Pentru copii si tineri, activitatea sportiva de automobilism si karting reprezinta un mod practic si instructiv de petrecere a timpului liber, cu importante valente in plan social.

Dorim tuturor automobilistilor sa aiba parte numai de calatorii in deplina siguranta, pe toate caile rutiere din tara si strainatate, iar la nevoie, sa nu uite ca Automobil Clubul Roman le sta la dispozitie, 24 de ore din 24 !

La multi ani!


Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter