ACR cu gânduri bune pentru Michael Schumacher

schumy 3

Automobil Clubul Român, împreună cu miile de piloţi ai automobilismului sportiv din ţara noastră, se află cu ochii pe calendarul lunii ianuarie 2014 care înregistrează zilele în care Schumacher dă piept cu viaţa, aflându-se în comă indusă de câteva săptămâni în urma accidentului nefericit de la pârtia de schi dintr-o staţiune din Franţa. Automobil Clubul Român şi miile de piloţi îi trimit, zilnic şi în fiecare moment lui Michael Schumacher energia pozitivă a spiritului colectiv al întregii Asociaţii. Pentru că noua ştiinţă a vieţuirii omului în situaţii extreme pune tot mai mult în lumină gândo-terapia, ca şansă de vindecare.

Schumacher a cucerit de 7 ori titlul de campion mondial de Formula 1, a primit Medalia de Aur FIA la retragerea din activitatea competiţională. Atunci, Schumacher a spus ceva extraordinar de semnificativ: „Iubesc atât de mult acest sport încât nu am nevoie de motivaţie”. Iar Max Mosley, preşedinte al FIA, atunci, a afirmat: „Cariera sa nu a fost niciodată egalată în trecut şi posibil nici nu va fi vreodată”. La rândul său, Bernie Ecclestone zicea: „Toate tipurile de sport au nevoie de un superstar şi Michael Schumacher este un superstar”.

Michael Schumacher a fost întotdeauna un apropiat al spiritului Automobil Clubului Român. Să-i dea Dumnezeu viaţă lungă şi sănătate!

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter