ACR la dezbaterea Master Planului de Transport rutier din România

Dezbatere masterplan transport

În data de 7 octombrie 2014, la sediul Ministerului Transporturilor a avut loc dezbaterea  publică privind Master Planul General de Transport al României, document strategic care va sta la baza panificării investiţiilor în transporturi pentru perioada 2014 – 2030 şi fără de care nu vor putea  fi accesate fondurile structurale pentru transporturi.

Automobil Clubul Român a fost invitat să participe la dezbateri în calitatea sa de asociaţie a automobiliştilor din România şi în acelaşi timp cea mai mare organizaţie neguvernamentală din ţara noastră.

Dupa cum reiese şi din Master Planul de Transport Rutier al României, Ministerul Transporturilor are de gând să construiască, pe sectorul Piteşti – Sibiu, nu o autostradă, după cum era prevazută până acum, ci un drum expres. Motivaţia este aceea că rata internă de rentabilitate, pentru acest sector rutier, este de numai 9,3 %.  Autostradă, însă, va fi construită pe sectorul Braşov – Sibiu, unde rata internă de rentabilitate este de 17,3 %.

În prezent, specialiştii ACR analizează Master Planul de Transport Rutier al României şi vor înainta Ministerului Transporturilor concluziile şi propunerile ACR, dar şi ale membrilor asociaţiei cărora le-a fost deja solicitată opinia.

Automobil Clubul Român invită persoanele interesate, să-şi exprime sugestiile şi observaţiile la adresa de e-mail acr@acr.ro. Vă asigurăm că se va ţine cont de opiniile dumneavoastră şi vor fi incluse în punctul de vedere  care va fi înaintat Ministerului Transporturilor.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter