În ziua de 26 iunie 2017, Automobil Clubului Român i-a fost decernat Premiul de Excelență în Siguranța Rutieră al Comisiei Europene. Festivitatea oficială a avut loc la Complexul ”Athenee Palace Hilton” din București, în cadrul căreia domnul Mathew Baldwin, reprezentantul personal al Comisarului pentru Mobilitate și Transport al Comisiei Europene, doamna Violeta Bulc, a înmânat Automobil Clubului Român Premiul de ”Excelență în Siguranța Rutieră” – 2017. În cadrul aceleiași ceremonii oficiale, Automobil Clubului Român i-a fost înmânat, de către reprezentantul Comisiei Europene, și Premiul special ”Jacques Barrot” ca o recunoaștere a remarcabilelor inițiative în siguranța rutieră (Acest premiu special, instituit în acest an, a fost atribuit ca urmare a votului secret al participanților la ceremonie). Primind acest Premiu, Președintele ACR a subliniat că acest moment 2017 are o dublă semnificație, prin aceea că, în urmă cu zece ani, în anul 2007, Automobil Clubului Român i-a fost conferit personal, de către Jacques Barrot, fost Comisar European, pentru prima dată, la festivitatea oficială de la Bruxelles, privind European Road Safety Charter.
Astfel, după un deceniu, Automobil Clubul Român primește, din partea Comisiei Europene, cel de-al doilea Premiu de Excelență în Siguranța Rutieră, datorită importantelor inițiative în domeniul Mobilității și Transportului, fiind singura organizație din România cu un astfel de palmares.
Membrii ACR și toți automobiliștii români pot fi mândri de realizările Automobil Clubului Român, asociația automobiliștilor din România, la cei 113 ani de existență.
La ceremonia din 26 iunie 2017 au mai primit Premiul de Excelență în Siguranța Rutieră și următoarele organizații:
– Grupul de companii HERACLES, membru al LafargeHolcim – Grecia
– Primăria Martigues – Franța
– CTT – Correios Portugalia
– Asociația Automobiliștilor din Suedia