Anunțăm cu tristețe plecarea dintre noi, după o grea suferință, a celui ce-a fost colegul nostru Dr. Ilie Gabra, Membru de Onoare al Automobil Clubului Român.
Având o activitate neîntreruptă în cadrul Automobil Clubului Român, de peste 28 ani, Dr. Ilie Gabra a fost mentorul unei întregi generații ACR, nu numai în ceea ce privește activitatea de management al clubului, dar și neobosit gazetar.
Activând în cadrul clubului ca Director General Adjunct și Director al Direcției Organizare, Dr. Ilie Gabra a demonstrat un real și dezvoltat spirit organizatoric, antrenând și motivând proprii colegi pentru punerea în practică a evenimentelor ACR, unde priceperea și experiența acumulate de-alungul timpului au completat impresionanta sa valoare de coordonare și determinare.
Ca și Director al Revistei ”Autoturism”, cu o experiență bogată în jurnalism și posesor al unui vast bagaj cultural, Dr. Ilie Gabra a rămas același neobosit slujitor al slovei, demonstrând o extraordinară capacitate de abordare multi-domenială și o vastă putere de muncă, calități pe care și le-a oferit nu numai pentru dezvoltarea automobilismului românesc și a activităților ACR, dar și pentru a contribui la scrierea unei părți a istoriei Asociației, după cum reiese din ”Monografia ACR”, al cărei co-autor este.
Dr. Ilie Gabra a fost un bun coleg, un pasionat de activitatea ACR, a iubit scriitura și a fost un model pentru mulți dintre colegii noștri.
Pentru cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu, trupul neînsuflețit al colegului nostru va fi depus, luni după-amiază, la Capela Cimitirului Lutheran Evanghelic din Șos. Giurgiului nr. 5 vis a vis de Cimitirul Bellu, iar înmormântarea va avea loc marți 19 iulie 2022, începând cu ora 13:00.
Suntem alături de familia îndoliată.
Drum lin către stele, acolo unde gazetăria nu moare niciodată.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!