Conferinţa Naţională „ Siguranţa Rutieră în Context European”

Image

Automobil Clubul Român a participat la Conferinţa Naţională „ Siguranţa Rutieră în Context European” organizată la Palatul Parlamentului, în zilele de 15-16 aprilie, sub patronajul Camerei Deputaţilor.

Deschiderea Conferinţei a fost onorată de Valeriu Zgonea, Preşedintele Camerei Deputaţilor, care a susţinut un amplu expozeu privind îndeplinirea obiectivelor „Decadei Mondiale a Siguranţei Rutiere 2011-2020” lansată de Organizaţia Naţiunilor Unite.

În cadrul Conferinţei au susţinut comunicări reprezentanţi ai Consiliului European pentru Siguranţa Transporturilor (ETSC), specialişti în domeniul siguranţei şi educaţiei rutiere din unele state membre ale Uniunii Europene, precum şi ai instituţiilor cu responsabilităţi în siguranţa rutieră din România. Automobil Clubul Român a abordat, în acest context, problematica creşterii rolului organizaţiilor neguvernamentale în realizarea obiectivelor stabilite de ONU şi Uniunea Europeană pentru reducerea mortalităţii şi salvarea vieţilor omeneşti pe arterele de circulaţie.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter