Primul autoturism Dacia produs în România a împlinit 46 de ani

Dacia 1100

În luna aceasta s-au împlinit 46 de ani de la producerea primului autoturism în România. Acesta este o berlină, sub licenţa Renault R8, un model Dacia 1100, iar primul automobil ieşit pe poarta fabricii a fost făcut cadou Preşedintelui României, de la acea vreme, cu ocazia inaugurării Uzinei Auto Piteşti. Autoturismul se află acum în colecţia de autovehicule istorice a Automobil Clubului Român, acesta fiind achiziţionat de către ACR în anul 1999 de la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, prin licitaţie publică. Primul autoturism Dacia are şi o plachetă comemorativă din bronz cu următorul mesaj: „Primul autoturism de serie fabricat în RSR. Muncitorii, inginerii şi tehnicienii constructori de maşini, vă aduc dumneavoastră tovarăşe Nicolae Ceauşescu prinosul de recunoştinţă pentru iniţierea producţiei de autoturisme în România şi pentru grija permanentă ce o purtaţi dezvoltării industriei noastre socialiste”.

Puţine Dacii 1100 au mai rămas în stare de funcţionare, dar pasionaţii păstrează, în continuare, exemplare demne de admirat. Faţă de Renault 8, Dacia 1100 nu prezenta modificări semnificative. O siglă cromată cu numele “Dacia 1100 – Uzina de Automobile Piteşti” era amplasată între faruri, ulterior, în 1970 aceasta fiind înlocuită, într-o prezentare similară originalului R8, cu o bagheta de inox peste care era amplasată emblema UAP. Paleta de culori nu a fost una foarte vastă, însă culorile sunt de neuitat: Roşu 28, Alb 40, Albastru 68, gri 83 şi verde 57. Interesant este faptul ca modelul Dacia 1100 a fost conceput, de fapt, special pentru raliuri, deşi nu atingea o viteză mai mare de 132 km/h. Blocul motopropulsor avea capacitatea cilindrică de 1108 cm³, ce dezvolta 46 CP, cutie de viteză în 4 trepte şi consumul de 7 litri la suta de kilometri.

Dacia 1100 din colecţia maşinilor istorice a Automobil Clubului Român este acompaniată de Ford Corsair, Renault 10M, Volga GAZ 24, Lada 1500, Dacia 1300. Colecţia cuprinde, de asemenea, ultima Dacie 1310 berlină şi break, care a ieşit pe poarta Uzinei de Automobile Piteşti, precum şi prima Dacia Logan fabricată în România şi prima Dacia Duster comercializată de producător.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter