Programul Naţional de Gestiune Membri ACR

operator

În spiritul hotărârilor Conferinţei Naţionale a ACR din 20 martie 2014, privind îmbunătăţirea comunicării cu membrii Asociaţiei şi ridicarea calităţii serviciilor acordate acestora, a fost elaborat Programul Naţional de Gestiune Membri ACR. Noul Program a fost elaborat timp de mai multe luni de către Compartimentul de profil al Administraţiei Centrale, firme specializate în IT, fiind pus, de asemenea, în luna iunie 2014 în dezbaterea colectivă, pe zone geografice, a celor 40 de sucursale şi agenţii judeţene şi a municipiului Bucureşti din cadrul Automobil Clubului Român.

Programul Naţional de Gestiune a Membrilor ACR, modern prin structura şi funcţionalitatea sa, asigură cunoaşterea operativă şi non-stop, dinamica membrilor asociaţiei, în profil teritorial, socio-profesional, pe categorii de vârste şi pe sexe, ca şi modul şi nivelul calitativ în care aceştia benficiază de pachetul de servicii, avantaje şi facilităţi puse la dispoziţie de către ACR, atât în România, cât şi în străinătate prin cluburile automobilistice naţionale partenere.

Noul Program îşi va demonstra valoarea pragmatică inclusiv prin faptul că implementarea lui este coroborată cu adoptarea de către Comitetul Executiv la dat de 04 iunie 2014, a „Îndrumarului Metodologic privind Managementul Sucursalelor şi Agenţiilor ACR”.

 

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter