În perioada 6 – 7 iunie 2014, Sucursala ACR Hunedoara şi Clubul Sportiv Auto Karting Hunedoara, în perteneriat cu Consiliului Judeţean Hunedoara, organizează cea de-a XVIII – a ediţie a Raliului Frumuseţii, una din cele mai apreciate competiţii automobilistice destinată exclusiv femeilor. Şi în acest an, raliul se va desfăşura sub egida Campaniei “DECENIUL MONDIAL AL SIGURANTEI RUTIERE 2011 – 2020”, de reducere a accidentelor rutiere pe plan mondial, iniţiată de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Raliul Frumuseţii 2014 se va desfăşura pe traseul Deva – Hunedoara– Sântuhalm – Simeria – Rapoltu Mare – Geoagiu Băi, pe o distanţă de cca. 63,7 km. cu 7 controale orare (CO) şi 3 probe speciale, acompaniate cu demostraţii de karting. Această competiţie este organizată pe trei categorii de autovehicule : peste 1.600 cmc, între 1601 şi 2000 cmc, şi peste 2.000 cmc.
De asemenea, în ziua de sâmbătă 7 iunie a.c., după terminarea probelor de concurs automobilistic, participantele îşi vor disputa şi cucerirea Trofeului Miss Raliul Frumuseţii 2014.
Nu rataţi acest minunat Raliu al Frumuseţii, competiţie care, în acest an, a ajuns la „majoratul” binemeritat, confirmând, de fiecare dată, audienţa de care se bucură, atât din partea spectatorilor cât şi a numărului de participante.
Program Raliul Frumusetii 2014
Regulament Raliul Frumusetii 2014