Săptămâna europeană a mobilităţii

multe biciclete

A devenit o tradiţie ca în fiecare an,  săptămâna a treia a lunii septembrie, să fie consacrată  „Săptămânii Europene a Mobilităţii”. Tema din acest an are o deviză majoră, susţinută, astăzi, pretutindeni: „Clean air – it’s your move!” (Aer curat – este in puterea ta!) pentru promovarea mobilităţii şi ameliorarea sănătăţii populaţiei prin folosirea bicicletei, practicarea mersului pe jos şi a mijloacelor de transport în comun, evitându-se, astfel, automobilul care a devenit o sursă principală de poluare şi de favorizare a sedentarismului.

În numeroase ţări europene „Săptămâna Mobilităţii” a constituit o idee înălţătoare, unde aproape fiecare familie se foloseşte de acest vehicul pe două roţi pentru a se deplasa, cotidian, la serviciu, la şcoală, la piaţă etc. Este suficient să vizitezi multe din metropolele europene, ca şi alte oraşe pentru a constata, ca un lucru firesc, pistele pentru biciclete, parcările amenajate pentru biciclete, parcările amenajate pentru biciclete, mai ales în preajma marilor obiective de interes public. În România, însă, mesajul „Săptămânii Europene a Mobilităţii” se bucură de un ecou foarte redus. Lipsesc pistele şi parcările pentru biciclete, unele localităţi urbane nu dispun de trotuare practicabile care să evite deplasările populaţiei pe arterele rutiere, iar mijloacele de transport în comun circulă, adeseori, superaglomerate şi staţiile acestora, de autobuze şi troleibuze nu au amenajate sisteme pentru persoanele cu dizabilităţi.

Şi totuşi, în România se circulă cu bicicleta, mai ales tineretul. La sfârşitul de săptămână se practică drumeţiile în zonele montane şi balneo-climaterice. Însă riscurile sunt evidente. În Bucureşti, de exemplu, aşa cum rezultă din raportul Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ, mai există doar două bulevarde cu piste de biciclete autorizate şi funcţionale (Bd. Aviatorilor şi str. Constantin Prezan). În majoritatea locaţiilor urbane nu sunt amenajate piste pentru biciclişti. Din datele statistice oficiale rezultă că numărul accidentelor rutiere produse în rândul bicicliştilor înregistrează o tendinţă de creştere, practic dublându-se în perioada 2007 – 2011 (de la 277 la 541 accidente). Cele mai multe accidente grave în care au fost implicaţi biciclişti s-au produs în municipiul Bucureşti, urmat îndeaproape de judeţele Prahova, Suceava şi Vaslui.

Demonstraţia, fără precedent, prin numărul imens de biciclişti, care a avut loc în sâmbăta de 21 septembrie 2013, penultima zi a „Săptămânii Europene a Mobilităţii”, pe principalele bulevarde bucureştene, pune în lumină, marele deziderat al tineretului, îndeosebi, de a circula cu vehiculul pe două roţi. Şi nu doar în capitala ţării, ci pretutindeni, pentru că la demonstraţia din principala urbe naţionala au fost prezenţi biciclişti din numeroase oraşe din vecinătatea Bucureştilor.

Automobil Clubul Român desfăşoară, de peste două decenii, o susţinută activitate de promovare a vocaţiei mersului pe bicicletă, la tinerii între 6 – 14 ani, în cadrul Concursului Naţional „Educaţia Rutieră – Educaţie pentru Viaţă”, cu faze pe şcoli, localităţi, judeţe şi faza pe ţară. De asemenea, de peste un deceniu, Laboratorul Mobil de Educaţie Rutieră al ACR „O secundă pentru viaţa ta!” desfăşoară activităţi, în unităţile şcolare, cartiere, locurile de joacă pentru copii, pentru dezvoltarea unei conduite preventive în deplasarea pe arterele de circulaţie, inclusiv cu bicicletele.

„Săptămâna Europeană a Mobilităţii”. O idee înălţătoare pentru libertatea de mişcare, pentru sănătatea populaţiei. Automobil Clubul Român, potrivit tendinţelor susţinute de cluburile automobilistice din cadrul FIA, şi-a formulat, ca scop principal, sensibilizarea tuturor administraţiilor locale în direcţia asigurării condiţiilor necesare ca deplasarea pe bicicletă să devină o practică curentă, pretutindeni.

De asemenea, Automobil Clubul Român şi-a oferit disponibilitatea de a asigura proiectarea şi realizarea, în sistem de parteneriat, a indicatoarelor rutiere şi turistice, inclusiv dotările din staţiile locale ale mijloacelor de transport călători, după modelul şi exemplul multor cluburi automobilistice din Europa. Însă, iniţiativa ACR s-a lovit de interesele obscure ale grupurilor de afaceri şi unele administraţii publice locale aservite acestor interese subterane.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter