Un mesaj de satisfacţie între atâtea altele similare

IMG_2110

Este cunoscut şi recunoscut faptul că membrii ACR beneficiază anual, în baza Carnetului de Asistenţă Tehnică auto şi rutieră, de un amplu pachet servicii, avantaje şi facilităţi, în baza calităţii de membri ai asociaţiei noastre. Printre aceste privilegii specifice clubului automobiliştilor din România se înscrie şi „Verificarea Tehnică Generală”, cel puţin o dată pe an, prin Centrele Teritoriale de Diagnoză ACR, înainte de efectuarea unor călătorii de lungă durată şi distanţe apreciabile, în legătură cu starea tehnică a automobilului membrului ACR.

Pentru că astăzi, călătoria cu automobilul, în ţară şi străinătate, nu mai poate reprezenta o aventură rutieră, tot mai mulţi membri ai ACR, apelând la serviciile, logistica şi performanţele profesionale ale angajaţilor noştri, au trimis mesaje de mulţumire la sediul central al asociaţiei. Cel mai recent mesaj a sosit la începutul lunii august 2014, când membrul ACR VIP, bucureşteanul P.V.S., cu ştate de peste 30 de ani în rândul membrilor ACR,  care, în luna iulie a.c., a parcurs peste 7.000 de kilometri în străinătate cu automobilul propriu, „liniştit şi fără probleme”, după „verificarea completă” a acestuia la Centrul de Diagnoză a Sucursalei ACR Bucureşti. De altfel, acest mesaj identifică o stare de spirit foarte pozitivă din partea mai multor membri ai familiei acestuia, care, prin tradiţie, şi-au dobândit calitatea de ACR-işti. Aşa cum se ştie, membrii ACR beneficiază non-stop în străinătate, prin Centrala de Alarmă şi Informaţii ACR, în situaţii limită, neprevăzute, de servicii complete de asistenţă rutieră din partea cluburilor partenere din cadrul Federaţiei Internaţionale a Automobilului.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter