Ziua Automobilistului în sucursalele ACR – 5 aprilie 2017

acrC

În ziua de 5 aprilie 2017, sucursalele şi agenţiile ACR au sărbătorit “Ziua Automobilistului”, precum şi împlinirea a 113 ani de existenţă a Automobil Clubului Român. În prezenţa unui număr mare de membri ACR, colaboratori, mass-mediei, precum şi a sportivilor din cadrul competitiilor de automobilism şi karting ACR, au fost evocate principalele momente care au marcat istoria celor 113 ani de existenţă a asociaţiei noastre.

Au excelat pretutindeni competițiile auto, paradele automobilelor ACR de asistență rutieră, ale școlilor de șoferi ACR, întâlnirile de suflet ale veteranilor asociației, ale membrilor simpatizanți din rândul elevilor și studenților, etc. Consiliile de Conducere ale sucursalelor și agențiilor ACR au avansat, cu acest prilej al Zilei Automobilistului 2017, idei și acțiuni privind lărgirea, în continuare, a gamei de beneficii, avantaje și facilități puse la dispoziția membrilor ACR și ai cluburilor partenere din Federația Internațională a Automobilului.

Prezentăm, în acest context, câteva imagini ale acțiunilor prilejuite de Ziua Automobilistului, 5 aprilie 2017.

Recomanda articolul pe:

Facebook Google+ Twitter