Automobil Clubul Român a solicitat Federaţiei Internaţionale a Automobilului şi EuroNCAP, un automobil testat la impact frontal pentru derularea unor acţiuni de perfecţionare a comportamentului conducătorilor auto, de educaţie în siguranţă rutieră. ACR a organizat, la sfârşitul lunii septembrie 2014, un amplu program de educaţie rutieră a automobiliştilor, în mai multe oraşe ale ţării (Ploieşti, Braşov, Târgu Mureş, Cluj-Napoca), prin expunerea unui autoturism avariat la testele de impact frontal EuroNCAP, unde a obţinut cinci stele din cinci posibile. EuroNCAP este un organism de certificare a siguranţei autovehiculelor la diverse impacturi.
Această etapă de conştientizare a tuturor participanţilor la traficul rutier are loc în cadrul Campaniei „Decada Mondială a Siguranţei Rutiere 2011 – 2020”, iniţiată de Organizaţia Naţiunilor Unite la iniţiativa Federaţiei Internaţionale a Automobilului. Aceasta are drept scop principal salvarea a cinci milioane de vieţi în intervalul 2011 – 2020.
Automobil Clubul Român doreşte ca expunerea acestui automobil să conştientizeze toţi conducătorii auto din România că trebuie să respecte regulile de circulaţie, să adopte o conduită preventivă, să fie civilizaţi în trafic şi să aibă grijă la ce fel de siguranţă oferă, la autoturismul pe care îl conduc, la pasagerii din habitaclu.
Autoturismul avariat expus a fost supus unor teste speciale de impact, la o viteză de 64 km/h la EuroNCAP.