Automobil Clubul Român, in calitatea sa de Autoritate Sportivă Națională a Federatiei Internationale a Automobilului pentru Romania, a participat la invitatia Consiliul judetean Mureș, la deschiderea oficiala a circuitului dedicat automobilismului si motociclismului sportiv, „Transilvania Motor Ring” construit in vecinatatea Municipiului Targu Mures.
Transilvania Motor Ring este prevăzut cu un circuit de viteză de peste 3,5 kilometri, cu sistem de cronometraj, control concurs şi punct de informare, o clădire centrală cu spaţii pentru oficiali şi presă, boxe duble, un paddock generos pentru concurenti, tribune, restaurante, depozite, parcări, instalatii de iluminare si un cicuit de televiziune inchis dedicat supravegherii desfasurarii competitiilor din pista.
Construit pe o suprafață de 35 de hectare, “Transilvania Motor Ring” se află între localitățile Cerghizel şi Cerghid, are o tribuna cu o capacitate de 1500 de locuri, iar pe tot circuitul pot asista circa 10 000 de persoane. Administratorii ne-au comunicat ca in 2019 sunt deja programate aproximativ 40 de evenimente de motorsport.
ACR salută și susține investițiile in motorsport, felicitand pe aceasta cale autoritatile locale din judetul Mures si totodata încurajează tinerii și șoferii pasionați de automobilism sportiv, să intre in această lume spectaculoasă si provoacatoare a competitiilor pe circuit.