Am citit recent că doi mari titani ai construcției de automobile, au lansat, în Germania, un inedit program ”Rabla”.
Automobil Clubul Român a cerut Ministerului Mediului ca la Programul ”Rabla” din România să participe și producătorii de automobile, care sunt primii interesați de comercializarea automobilelor, dar solicitarea noastră s-a adresat unor personalități guvernamentale surde la propunerea ACR de a nu se mai cheltui fonduri publice.
La inceputul anului 2013, Ministerul Mediului a organizat o dezbatere publica cu privire la rebotezarea taxei de prima inmatriculare in timbrul de mediu, dezbatere la care au participat, pe langa Ministrul Mediului de la aceea data, dna. Rovana Plumb, reprezentanti ai constructorilor si importatorilor de automobile, reprezentanti ai societatii civile si alte persoane juridice și fizice interesate.
In cadrul acelei dezbateri s-a afirmat ca sumele obtinute din taxele respective vor fi folosite pentru finantarea Programului ”Rabla”, motiv pentru care Automobil Clubului Roman a propus ca la fondurile acestui program sa participe si producatorii de autovehicule, avand in vedere faptul ca acestia sunt principalii beneficiari ai programului.
Pe lângă faptul că modelul românesc al Programului ”Rabla” era inechitabil deoarece se luau bani de la unii cetățeni și se finanța achiziția de automobile a altor cetățeni, mai conducea și la un nou model, respectiv fondurile publice se transformau în profit al producătorilor de automobile.
Dealtfel nu trebuie uitat că acest Program ”Rabla”, în România, a fost opera unui guvern condus de un comerciant de automobile și motociclete.
Iată că Germania ne dă un exemplu clar și deosebit despre cum se solicită producătorilor de automobile intervenția lor în economia reală și în folosul Bugetului Statului.
În data de 14.02.2017, ACR a transmis la Ministerul Finanțelor Publice și la Ministerul Mediului o scrisoare în legătură cu falimentul programului ”Rabla” în România, dar dacă Ministerul Finanțelor Publice a justificat că programul ”Rabla” este necesar pentru ”încurajarea industriei auto”, Ministerul Mediului nu a catadicsit să ne răspundă.
Astăzi, Guvernul actual dă o Ordonanță de Urgență prin care, pe parcursul a doi ani, restituie, din Bugetul Statului, banii luați ilegal de la automobiliști.
Deci, guvernanții explicau la timpul potrivit că Programul ”Rabla” se susținea din taxele de mediu plătite de noi! Acum poate ne explică cineva, de la Mediu sau dintre Prim-miniștrii care au girat această ”afacere” cum a fost decontul programului ”Rabla”. Nu cumva a fost o finanțare mascată din banii Bugetului de Stat?
Felicitari Germania pentru lipsa subvenției publice, acolo unde nu este cazul!
Consumatori români, fiți nemulțumiți, Guvernele României nu sprijină situația noastră financiară! Noi, cu taxele, ei cu ”redistribuirea” acestora sau efectuarea de subvenționări interzise!
În numele opiniei publice automobilistice, solicităm un răspuns transparent și eventual măsuri de tragere la răspundere a celor vinovați.
Poate organele cu atribuții ale Statului Român se vor sesiza!