La sfarsitul saptamanii trecute ACR a desfasurat, la Sibiu, o noua etapa din proiectul de Dezvoltare a Motorsportului din Romania – “Try Motorsport”, program derulat in parteneriat cu Federatia Internationala a Automobilului (FIA).
Obiectivul principal al programului este de promovare a motorsportului si de atragere a tinerilor care doresc sa se implice in diverse discipline de motorsport, fie ca oficiali, fie ca piloti sau copiloti debutanti.
In cadrul acestui eveniment, instructorii ACR, acreditati FIA, au sustinut doua sesiuni de formare, la nivel de baza.
In ziua de vineri, 45 de tineri au participat la sesiunea interactiva de formare a arbitrilor ce pot activa in cadrul competitiilor de tip raliu automobilistic, unde au putut afla informatii despre organizarea si desfasurarea unui raliu in siguranta, tehnici de comunicare si semnalizare, precum si alte informatii pe care vor avea ocazia sa le puna in practica in competitiile tip “scoala” si in urmatorul sezon competitional.
A doua zi, instructorii ACR au desfasurat o noua sesiune de instruire pentru tinerii care doresc sa participe la evenimentele motorsport in calitate de concurenti. Instruirea a fost una teoretica, urmata de partea practica in care tinerii au avut ocazia sa traiasca senzatiile din habitaclul unui automobil de competitie, din pozitia de copilot, alaturi de experimentatii piloti Alex Filip si Sebi Barbu.
Sesiunile de instruire, care au fost apreciate cu entuziasm de catre participanti, s-au incheiat cu inmanarea certificatelor tuturor celor prezenti.
In calitatea sa de Autoritate Sportiva Nationala FIA, ACR se ocupa constant de dezvoltarea motorsportului din Romania, propunandu-si sa continue organizarea un astfel de instruiri in diverse zone ale tarii.