România este, din nou, statul european cu cea mai mare rată de mortalitate rutieră, conform statisticilor publicate recent de către Comisia Europeană. Înregistrând 96 decese raportate la 1 milion locuitori, România se află pe un prim rușinos loc al unui clasament al siguranței rutiere europene.
Ce este mult mai înjositor pentru noi este faptul că această rată de mortalitate a fost aceeași nu numai în anul 2019, dar și în 2018, ceea ce arată faptul că România nu a reușit niciun progres, în ciuda repetatelor promisiuni guvernamentale privind construirea de noi autostrăzi și creșterea gradului de siguranță pe mai multe drumuri europene și naționale. Autoritățile din România, care trebuie să gestioneze siguranța rutieră și cele care sunt îndrituite să supravegheze respectarea legislației rutiere în vigoare clamează, aproape continuu, vinovăția și lipsa de educație a participanților la traficul rutier. De ce nu se amintește de infrastructura rutieră învechită, nesigură și incapabilă să asigure conducătorilor auto mult dorita siguranță? De ce nu amintesc de lipsa profesioniștilor și intrasparența din acest domeniu? Probabil din neputința celor peste 30 ani în care România a stagnat la acest capitol, pe când celelalte state și-au văzut de treabă. Rezultatul se poate observa din graficul de mai sus.
Costurile estimate ale accidentelor rutiere produse în România în anul 2019 se ridică la peste 7,3 miliarde Euro, aproximativ 3,27% din PIB-ul brut al României. Pe lângă costurile uriașe generate de către accidentele rutiere, acestea provoacă suferință comunităților și familiilor victimelor. Anual, peste 1800 de persoane își pierd viața in accidentele rutiere din România, o cifră echivalentă cu prăbușirea anuală a 10 avioane Boeing 737-800, în care toți pasagerii sunt uciși. Mai este oare de acceptat această situație? Mai pot oare autoritățile promite, la nesfârșit, autostrăzi și drumuri mai sigure? Întrebari retorice, la care răspunsul este negativ.
Automobil Clubul Român, împteună cu partenerii săi internaționali, printre care Federația Internațională a Automobilului (FIA) și European Road Assesment Program (EuroRAP), lucrează la proiectarea unei strategii prin care ne dorim să ajutăm autoritățile din România în asigurarea unui climat cât mai sigur pentru toți utilizatorii drumurilor din țara noastră.
Este nevoie urgentă de acțiune din partea tuturor celor care au răsunderi în domeniu. Gestionarea siguranței rutiere din România este reglementată de o lege care, din câte se observă, nu este tocmai cea mai potrivită și trebuie acționat cât mai rapid pentru îndreptarea lucrurilor. Fiecare zi contează: mor oameni, alții sunt grav răniți…