In preziua Sarbatorii Nationale si a Centenarului Marii Uniri si-au dat inalnire in salonul mare al Clubului Diplomatic din Bucuresti peste 40 de piloti insotiti de un numar dublu de parinti.
A fost o atmosfera de inalta tinuta a micilor piloti acestia fiind imbracati la “patru ace”, semn ca-si cinstesc cum se cuvine incununarea efortului depus de ei in anul 2018. Parintii si ei, in majoritate ambii parinti, le tineau isonul ca la un mare bal, era de fapt Balul Fericirii copiilor lor.
Invingatorii au fost premiati cu trofee deosebite, personalizate si nu gresim daca vom spune ca toti participantii au fost invingatori.
Pe circuitele de karting s-au intrecut intre ei, dar la Clubul Diplomatic s-au jucat impreuna ca niste adevarati prieteni, fara telefoane sau tablete, dar manifestand o mare pasiune pentru e-kartingul pe care il practica. Se aplaudau intr ei atunci cand pe ecran se derulau imagini din competitiile anului 2018. Acesti piloti cu varste intre 5 si 10 ani sunt frumosii nostri, viitorul Romaniei, care cu siguranta peste ani vor nu vor uita e-kartingul cand vor conduce automobile la care nici nu ne gandim astazi.
Automobil Clubul Roman, Autoritatea Sportiva Nationala FIA, prin Comisia de Vehicule Electrice si Energii Alternative, a sprijinit desfasurarea competitieiilor din anul 2018, cu unele din cele mai nepoluante vehicule si cu perspectiva viitoare a unui mare concurs cu automobile electrice.
Felicitari acestor talentati piloti, mici la stat, dar mari la fapte si cinste parintilor care ii sustin!
La final, inaintea pozei de grup, campionii anilor 2017 si 2018 s-au fotografiat alaturi de trofeul transmisibil, care era la fel de inalt ca cei doi. Se vede ca organiztorii galei au dorit sa-i cinsteasca si prin acest gest pentru performantele lor deosebite.
Campionii sunt:
Clasa Nano Watt: 1. Andrei Radulescu 2. Ingrid-Maria Mateescu, 3.David Stan
Clasa Pico Watt: 1.Albert Ciotu, 2.Marek Solomon, 3.Mihai Cherciu
Clasa Micro Watt: 1.Mateo Aghagianian, 2.Mihnea Stoica, 3.Maria-Antonia Neacsu
Clasa Mini Watt: 1.Ayan Dascalu, 2.Tristan Delacroix, 3. Yasmine Szilvassy