Cartea cu acest titlu simbolic, scrisă de Constantin Niculescu, Preşedintele Automobil Clubului Român, a fost lansată, la 1 august 2016, în saloanele recent modernizate ale Clubului Diplomatic Bucureşti, în prezenţa unui public deosebit de numeros, depăşind 100 de persoane din domeniile culturii, ştiinţei, învăţământului, mediului academic, parlamentari, scriitori şi jurnalişti, precum şi din universul automobilismului şi asociaţiei Automobil Clubului Român. Valoarea de unicat a monografiei „Meandrele unei pasiuni” constă în autenticitatea şi noutatea faptelor, evenimentelor şi întâmplărilor trăite de autor şi descrie, în premieră naţională, cele mai multe din relatări, având adâncimea culiselor şi umbrelor unui trecut limitat şi perimat.

Autorul, care a dus inteligenţa în rangul înţelepciunii, s-a ridicat deasupra mâniei nominalizărilor cu sensuri negative, al atacurilor la persoană.

Valoarea cărţii „Meandrele unei pasiuni” s-a bucurat şi se bucură, în continuare, de un deosebit ecou în rândul publicului, precum şi de interesul de care au parte lucrările de calitate spirituală care pătrunde la inima cititorilor.

Prezentăm, în debutul rubricii consacrate acestor mesaje, scrisoarea domnului Mihai SAS din judeţul Satu Mare.

Domnule ing. Constantin Niculescu

 Preşedinte al A.C.R.

          În primul rând vă mulțumesc din suflet pentru onoarea ce mi-ați acordat-o de a mă invita personal, prin telefon și în scris, printr-o frumoasă invitație la lansarea cărții dumneavoastră “Meandrele unei pasiuni”. Din momentul primirii invitației m-am pregătit cu emoție că mă voi întâlni cu dv. și alți colegi la acest mare eveniment, și unic în istoria ACR. Însă, îmi pare nespus de rău că n-am putut să fiu prezent la această lansare. O criză, foarte dureroasă de rinichi m-a doborât la pat chiar în dimineața de duminică 31 iulie, când mă pregăteam, ca orice creștin să merg la biserică.

         Încă nu a venit momentul să mă vait de plusuri de ani. Am împlinit, în primăvara acestui an 84 de ani și sunt atât de activ în mintea mea ca la 35 de ani. Acum această criză nu m-a lăsat să particip și să fiu alături de dv. la lansarea cărţii dumneavoastră, care a-ţi fost liderul ACR-ului la graniţa dintre două secole, în două regimuri, care nu au fost deloc prietenoase cu Asociația noastră.

         Îmi amintesc de anul 1985 când regimul comunist, dictatorial, a naționalizat bunurile colective ale automobiliștilor şi a vrut să desființeze A.C.R.-ul, prin reducerea activităţii sale la nivelul unei federaţii sportive.

         Dumneavoastră, domnule președinte nu v-ați predat, nu ați ridicat mâinile, ci v-ați mobilizat toate ideile, resursele și ați găsit metodele prin care ați salvat ACR-ul printr-o activitate intensă cu implicarea cluburilor naţionale din cadrul Federaţiei Internaţionale a Automobilului.

         A fost o genială măsură de a nu stinge lumina.

         Prin încredere, determinare, entuziasm și o gândire orientată pe găsirea de soluții ați reușit să salvați ce părea că nu mai era posibil de salvat.

         În acea perioadă deosebit de grea ați reușit să ne mobilizați pentru muncă, unitate și iubire și împreună am reușit să menținem și chiar să ridicăm “Federația noastră” deasupra orizontului ca pe un zmeu azuriu împins de un vânt puternic.

         A venit anul 1990, ACR-ul, datorită intervențiilor iniţiate inteligent de dv. la noul organism democratic şi statal, a fost primul care și-a reprimit drepturile luate cu japca în 1985, mai ales baza tehnico-materială.

         Numai că am primit, după cinci ani, în care s-a folosit totul la maxim de către sfaturile populare judeţene, fără a se investi în reparații și înnoiri de mașini, clădiri, scule și în pregătirea oamenilor. A început o nouă perioadă grea de refacere a ACR-ului MARE. Dar în anii de după revoluţia decembristă, când totul s-a devalizat în ţara noastră au apărut contestatari din afara Clubului care vroiau să pună mâna pe ACR. La chemarea dv. toți cei din țară am venit la București să apărăm ACR-ul și conducerea lui de încercările puciștilor liberalişti şi certaţi cu normele noi ale democraţiei. În mod civilizat ne-am întâlnit cu “puciștii” într-o sală de la Teatrul Național pentru a dezamorsa divergențele. Nu s-a reușit pe calea dialogului pașnic, s-a încercat luarea cu forța a puterii atacând sediul ACR pe care răufăcătorii vroiau să-l ocupe și să se instaleze prin violență în jilțurile conducerii. Desigur, nu au reuşit, lovindu-se de solidaritatea membrilor ACR, ai salariaţilor din judeţe.. Iar noi cei din Asociație am pornit pe drumul dreptății și demnității uniți pentru refacerea A.C.R., a bazei materiale recuperate de la Sfaturile populare. În timp ce totul se destrăma în țară, noi aceriștii în frunte cu preşedintele nostru Constantin Niculescu am reuşit ca să fim singura instituție care am cunoscut o dezvoltare rapidă și sănătoasă atât economic cât și ca număr de membri. Însă diversiunile împotriva ACR n-au încetat. După alţi câţiva ani s-au găsit niște “hiene” dintre unii foşti salariaţi ai ACR destituiţi pentru furt din averea asociaţiei care au pus la cale un puci împotriva Centralei A.C.R.. Și aceștia au fost izolați și noi ne-am continuat drumul dezvoltării și modernizării A.C.R.

         Mă simt mândru că am fost contemporan cu domnul Președinte Constantin Niculescu și că am avut onoarea să lucrez peste zece ani în structurile de conducere ale A.C.R. A fost o perioadă grea încărcată de unele provocări, însă, prin solidaritatea tuturor oamenilor fideli, am reuşit s-o facem frumoasă și cu multe realizări și satisfacții.

         În perioada cât am lucrat ca secretar al Filialei Satu Mare, am obţinut realizări deosebite în dezvoltarea logisticii ACR, în modernizarea serviciilor puse la dispoziţia membrilor ACR. Între cele 40 de filiale judeţene a existat o legătură ca într-o mare familie. Sunt sigur că în cartea „Meandrele unei pasiuni” sunt amintiţi colegii care au condus aceste filiale, inclusiv cei care nu mai sunt printre noi, cărora le dăruim acum aplauzele noastre, împreună cu elogiile pe care le-aţi dăruit cu generozitate în cartea dumneavoastră.

         Felicitări, domnule președinte, pentru ideea de a scrie o astfel de carte și sănătate pentru a scrie și alte cărți despre istoria zbuciumată și plină de realizări și adevărate fapte eroice ale celor care au activat și activează în A.C.R. fie ca simpli fideli ai asociaţiei, sau în diferite funcții.

         Dumnezeu să binecuvinteze Automobil Clubul Român, pe conducătorii și membrii săi!

 Mihai Sas

Satu Mare, august 2016