În perioada 27–30 septembrie 2025, la Belgrad, capitala Serbiei, s-a desfășurat European Traffic Education Contest (ETEC), competiție internațională de tradiție, organizată anul acesta de Automobil Clubul din Serbia (AMSS) și FIA Region I. Ajuns la cea de-a 38-a ediție, evenimentul promovează siguranța rutieră, formarea unui comportament responsabil în trafic și implicarea copiilor în activități educative care contribuie la prevenirea accidentelor.
România la FIA ETEC 2025
Țara noastră a fost reprezentată de echipa ACR – România, alcătuită din patru elevi și doi profesori coordonatori. Cu multă perseverență și pregătire, echipa a reușit să obțină un onorant loc 5, într-o competiție extrem de strânsă, la care au participat 18 echipe din întreaga Europă.
Componența echipei ACR – România:
Elevi concurenți:
- Eduard Andrei Teleanu – Școala Gimnazială „Coresi”, Târgoviște
- Nicolas Alin Darius Feraru – Școala Gimnazială „Coresi”, Târgoviște
- Alis Ștefania Manea – Școala Gimnazială „Coresi”, Târgoviște
- Ana Elisa Fodor – Școala Gimnazială „Mihai Viteazu”, Șelimbăr, Sibiu
Profesori coordonatori:
- Prof. dr. Susana Marinescu – Școala Gimnazială „Coresi”, Târgoviște
- Prof. Daniel Nanu – Școala Gimnazială „Mihai Viteazu”, Șelimbăr, Sibiu
Mulțumiri speciale
Automobil Clubul Român adresează mulțumiri speciale sponsorului Navi-it.ro pentru implicarea activă și sprijinul acordat în asigurarea tuturor condițiilor necesare participării echipei noastre la această competiție. Parteneriatele de acest tip arată că educația rutieră poate deveni o prioritate comună, atunci când forțele se unesc în sprijinul copiilor.
Rezultatul obținut de echipa ACR – România la Belgrad confirmă valoarea elevilor noștri, profesionalismul profesorilor coordonatori și importanța programelor de educație rutieră. ACR își reafirmă angajamentul de a promova siguranța rutieră și de a susține participarea tinerilor la astfel de competiții internaționale, care contribuie la formarea unor generații mai responsabile în trafic.
Felicitări echipei câștigătoare
Automobil Clubul Român adresează felicitări echipei gazdă, AMSS Serbia, pentru câștigarea ediției 2025 a concursului FIA ETEC. Performanța obținută demonstrează nivelul ridicat de pregătire și dedicarea față de promovarea siguranței rutiere în rândul tinerilor.