Automobil Clubul Român (ACR) anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice, după o scurtă suferință, a Președintelui Automobil Clubului Român, domnul inginer Constantin Niculescu (1940-2025), personalitate marcantă a universului automobilistic românesc din toate timpurile.
De-a lungul vieții, domnul Constantin NICULESCU a fost membru al Comitetului Executiv al Federației Internaționale a Automobilului – FIA (1995 – 2003), membru în Consiliul Director al Alianței Internaționale de Turism (AIT) (1993 – 2005), membru al Comisiei Tehnice Internaționale a FIA (1990 – 1999), membru în Consiliul Mondial de Turism și Automobilism al FIA (1993 – 2005), președinte al Grupului de lucru al Organizațiilor Automobilistice din Europa Centrală și de Est (1996 -1998), membru fondator al Uniunii Ziariștilor și Editorilor Auto din România, membru fondator al Uniunii Naționale a Industriașilor de Mentenanță a Autovehiculelor din România, vicepreședinte al Consiliului Director al Clubului Diplomatic din București, membru în Consiliul Director al Asociației Române pentru Istoria Științei și Tehnicii, membru de onoare al Automobil Clubului din Germania (ADAC), al Automobil Clubului din Olanda (ANWB), al Automobil Clubului din Ungaria (MAK), al Automobil Clubului din Austria (OAMTC), al Asociației Automobiliștilor din Anglia (AA) și al Asociației Automobiliștilor din SUA (AAA).
Pe plan politic, domnul inginer Constantin Niculescu a fondat Partidul Național al Automobiliștilor (PNA), a candidat la funcția de Președinte al României în anul 1996, a deținut demnitatea de deputat în Parlamentul României (2000-2004), a fost vicepreședinte al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare din cadrul Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților (2000-2004), membru al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Federativă a Braziliei (2000-2004), președinte al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Elenă (2000-2004), președinte al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Tunisiană (2000-2004), membru al Grupului Parlamentar de prietenie cu Republica Turcia (2000-2004).
Domnul Inginer Constantin Niculescu, absolvent al Universității Brașov, Facultatea de Mecanică – Secția Automobile și Tractoare, poate fi înscris în galeria ctitorilor mișcării automobilistice românești, căreia i-a dedicat întreaga viață, cu pasiune, cinste și devotament.
Președintele ACR, domnul ing. Constantin Niculescu este parte integrantă din Istoria automobilismului românesc, contribuția sa nemijlocită, pe parcursul a aproape șase decenii de activitate, fiind esențială pentru dezvoltarea ramurilor sportive de automobilism și karting, precum și pentru activitățile de turism și mobilitate. Sub conducerea sa, în România s-au organizat mii de competiții sportive automobilistice și de karting, inclusiv etape ale campionatelor mondiale FIA, care au pus România pe harta automobilismului mondial, iar Automobil Clubul Român a fost recunoscut în cadrul FIA ca un membru important, conferindu-i-se Puterea Sportivă pentru automobilism sportiv și karting și calitatea de Autoritate Sportivă Națională (ASN) pentru România.
Cu o putere de muncă extraordinară, președintele ACR, domnul ing. Constantin Niculescu a fost permanent în centrul mișcării automobilistice românești, indiferent de regimul politic, menținând Automobil Clubul Român și pe membrii săi – automobiliștii români, în universul civilizației automobilistice europene și mondiale.
Sub semnătura sa, s-a construit și dezvoltat o rețea de mobilitate complexă cu acoperire națională, incluzând ateliere de reparații auto, școli de șoferi, stații de inspecție tehnică periodică, asistență rutieră internă și internațională, precum și activitatea de eliberare a documentelor rutiere de circulație internațională.
Ca om politic, domnul inginer Constantin Niculescu a militat pentru democrația autentică, întemeiată pe valori morale, pentru respectarea Constituției României și pentru susținerea drepturilor Societății Civile, pe care a reprezentat-o cu demnitate și responsabilitate, s-a implicat activ în elaborarea legislației menite să apere pe plan național și internațional interesele prioritare ale automobiliștilor, în special în domeniul siguranței circulației rutiere.
Prin activitatea sa, președintele ACR, domnul ing. Constantin Niculescu, a demonstrat permanent că tradiția este pe deplin compatibilă cu inovația și progresul, fiind vocea automobiliștilor din toate generațiile.
Pe plan internațional, domnul inginer Constantin Niculescu, ca președinte al Automobil Clubului Român, a reprezentat România în cercurile cele mai înalte ale automobilismului european și mondial, realizările sale profesionale fiind recunoscute și apreciate în cadrul Federației Internaționale a Automobilului (FIA), inclusiv prin acordarea calității de membru al Comitetul Executiv al FIA timp de opt ani, fapt ce a permis României să contribuie activ la evoluția automobilismului mondial.
În calitate de deputat în Parlamentul României, domnul inginer Constantin Niculescu a reprezentat cu mândrie și patriotism România ca președinte și membru al mai multor delegații parlamentare, momentele istorice consemnate fiind reprezentative și pentru istoria Automobil Clubului Român, ca instituție nobilă a civilizației românești.
Pentru activitatea în domeniul siguranței circulației rutiere și în domeniul automobilismului, în general, domnul președinte ing. Constantin Niculescu a primit pentru Automobil Clubul Român numeroase premii și distincții, iar în anul 2004, cu ocazia Centenarului ACR, i-a fost conferit Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler de către Președintele României, “pentru competența dovedită în conducerea Automobil Clubului Român și pentru eforturile susținute de a promova spiritul civilizației automobilistice, pentru contribuția la dezvoltarea în România a automobilismului ca sport de performanță”.
Autor al volumelor “Politica și eternizarea nihilismului” (2008) și “Meandrele unei pasiuni” (2016), precum și al Monografiei “Automobil Clubului Român 1904-2004”, lansată cu ocazia Centenarului ACR (2004) și al Monografiei “Automobil Clubul Român 2004-2024”, domnul președinte ing. Constantin Niculescu a dovedit că onestitatea și cultul pentru adevăr sunt valori fundamentale ale umanității, iar viziunea sa asupra trecutului, prezentului și viitorului automobilismului rămâne o lecție prețioasă în cartea de istorie a acestui univers special.
Ca OM, domnul președinte ing. Constantin Niculescu rămâne un luptător neobosit pentru drepturile automobiliștilor români și pentru valorile Automobil Clubului Român, ca simbol al civilizației și al modernității, un învingător în lupta pentru conservarea patrimoniului ACR și un reper în Istoria automobilismului românesc, care va purta pentru totdeauna amprenta eleganței și pasiunii sale.
Domnul președinte ing. Constantin Niculescu și-a iubit familia și, la fel de mult, Automobil Clubul Român, pentru care a scris zeci de ani de Istorie pentru întreaga comunitate de adevărați iubitori de automobile.
Domnul președinte ing. Constantin Niculescu rămâne o legendă a universului automobilistic românesc, pe care o vom păstra vie în inima noastră!
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!
Domnule Președinte,
Vă mulțumim că ne-ați fost mentor și model de curaj, forță, demnitate și înțelepciune!
Veți rămâne mereu în sufletele noastre!
Drum lin către Cer, Domnule Președinte! Să scrieți Istorie în stele!
Dumnezeu să vă odihnească în pace!
Echipa ACR
ACR va anunța, îndată ce vor fi stabilite, detaliile privind ceremoniile funerare dedicate trecerii la cele veșnice a domnului Președinte Constantin Niculescu.
17 februarie 2025