Creşterea amenzilor pentru contravenţii rutiere este strâns legată de cea a salariului minim brut pe economie. Astfel, de la 1 mai, când salariul minim brut se va majora, şoferii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar atunci daca vor incalca prevederile Codului rutier.
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (Codul rutier) prevede ca un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie. Prin urmare, deoarece salariul minim va creşte la începutul lunii mai de la 1.050 la 1.250 de lei, amenzile pe care le pot primi şoferii se vor mări şi ele.
Mai exact, până pe 30 aprilie un punct-amendă este egal cu 105 lei, însă de la 1 mai acesta va ajunge la 125 de lei.
Prin urmare, cea mai mică amendă de circulaţie va fi de 250 de lei, faţă de 210, cât este acum, iar cea mai mare va fi de 12.500 de lei, faţă de 10.500 de lei, cât este acum.