In ziua de 24 ianuarie 2008 a avut loc la Bucuresti Adunarea Generala a Structurilor sportive de karting, organizata de Automobil Clubul Roman-Comisia Nationala de Automobilism si Karting.
In cadrul Adunarii Generale participantii, in unanimitate, si-au exprimat nemultumirea cu privire la competitia organizata de catre A.S. Clubul de Karting Bucuresti (club sportiv afiliat la ACR-CNAK), a competitiei cu denumirea de “Campionatul Roman de karting Gatorade” .
In cadrul discutiilor ce au avut loc, a iesit in evidenta faptul ca in cazul desfasurarii acestei competitii se regasesc o serie de aspecte de incalcare a regulamentelor sportive in vigoare.
In acest context ACR-CNAK, a fost mandatat de Adunarea Generala sa-si exercite prerogativele de Autoritate Sportiva Nationala pentru automobilism si karting, conferite de Federatia Internationala a Automobilului si Legea 69 /2000 (completata cu 472/2004), fata de aceasta manifestare.
Ca urmare, avand in vedere prevederile articolelor 3, 10, 16a cu 53, 18, 24a, 26, 55b, 56, 57, 58, 59 si urmatoarele din Codului Sportiv International (CSI), (vezi www.fia.com), ACR-CNAK considera manifestarea denumita “Campionatul Roman de karting Gatorade”ca ilegala (competitie interzisa art.59 CSI) din punct de vedere sportiv
Totodata folosirea de catre A.S. CKB a titulaturii de “Campionatul Roman” fara acordul ACR-CNAK, folosirea in corespondenta web si imprimate a initialelor “CNK” (vezi www.cnk.ro) ale “Campionatului National de Karting” (Marca inregistrata OSIM de catre ACR ), precum si difuzarea informatiei false alaturi de sigla ACR (pe pagina web www.cnk.ro) ca Scoala de Karting Herastrau ar mai fi acreditata de ACR-CNAK si dupa anul 2003, sunt considerate incalcari grave ale disciplinei sportive si vor fi propuse in regim de urgenta, spre sanctionare, Comitetului Director al ACR-CNAK precum si Comitetului Executiv al ACR.
ACR-CNAK