Automobil Clubul Român dezaprobă în totalitate prevederile aberante ale OUG 84/2024, care nu fac altceva decât să arate faptul că guvernanții nu lucrează în interesul cetățenilor români și nu sunt în slujba automobiliștilor, ci a unor interese ascunse ale Ministerului Afacerilor Interne.
Amintim opiniei publice că Automobil Clubul Român a solicitat inițierea dezbaterilor publice care aveau drept obiectiv modificarea OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul dezbaterilor publice, am solicitat inițiatorilor modificării OUG 195, care sunt reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și nu politicienii, să renunțe la tentativa de modificare a OUG 195. Le-am adus la cunoștința reprezentanților MAI faptul că mare parte din prevederile propuse sunt neconstituționale, prezintă aspecte de nelegalitate, sunt imposibil de aplicat în momentul față și aduc grave atingeri drepturilor și libertăților automobiliștilor.
Le-am solicitat reprezentanților MAI să nu mai încalce continuu legea, propunând modificări legislative care nu sunt bazate pe cercetări aprofundate în domeniu, să nu mai prezinte informații mincinoase în Notele de Fundamentare și să renunțe la practica de încheiere a protocoalelor cu diverse instituții ale Statului Român. Mai multe informații le puteți obține din comunicatul nostru de atunci.
ACR consideră că trebuie stopat consumul drogurilor de către automobiliști și anumite măsuri trebuie a fi implementate urgent, însă fără a afecta drepturile și libertățile automobiliștilor și ale cetățenilor României. Premierul Ciolacu și specialiștii guvernului trebuie să gândească măsuri și metode clare, predictibile și fezabile de identificare, izolare și educare a acelor conducători auto care sunt depistați conducând autovehicule sub influența unor substanțe interzise.
După cum se poate observa din prevederile aberante ale OUG 84 promovată din inițiativa Ministerului Afacerilor Interne, aceasta nu numai că încalcă drepturile constituționale ale automobiliștilor, libertățile de mișcare și imaginea acestora, însă efectele măsurilor acestei OUG vor fi nule, din moment ce sunt gândite în mod total neprofesionist și fără a fi orientate în interesul cetățenilor României.
Din aceste motive, solicităm premierului Marcel Ciolacu să anuleze OUG 84/2024 și să dispună ca specialiști bine pregătiți profesional să se ocupe de viitoarele inițiative de modificare a OUG 195/2002.