Duminica 12 iunie 2016, pe circuitul “Motorpark Romania”, pe parcursul a trei ore, s-a desfasurat etapa a doua a Campionatului International de Anduranta pe circuit – ACR.
Batalia pentru locul 1 s-a dat asa cum era de asteptat, intre Radical SR3 – Sergiu Nicolae- Stefan Unchiasu de la “Willi Motorsport’ cu Mihai Tomescu –Cristian Mangri de la Toma Racing din Constanta, pe un Porsche Cayman, acesta din urma castigand cursa in defavoarea echipajului de la Willi Motorsport, a carui masina de concurs, Radical SR3 o masina facuta special pentru cursele de anduranta, a avut probleme tehnice de alimentare si racire, abandonand cu 3 minute inainte de final.
Echipajul castigator a parcurs 83 de ture insumand 350 km cu o viteza medie de 114 km/h, un efort care a necesitat o conditie fizica deosebita a pilotilor. Tactica abordata de catre seful de echipa, indemanarea mecanicilor, precum si fiabilitatea materialului de concurs, au asigurat victoria neasteptata a echipajului constantean.
Clasa de turisme 1,6 a fost dominata si castigata de fratii Bianca si Edi Anton de la “Willi Motorsport” pe un Volkswagen Lupo GTI ,care au castigat si “Cupa Lupo”. “Cupa Logan” a fost castigata de echipajul Octavian Dragan – Rosiu Alexandru de la “Road Racing Development”.
Ca si statistica, precum si pentru cei mai putini informati, distanta parcursa de catre castigator este echivalenta cu cea parcursa pe probele speciale in trei raliuri, sau cu distanta parcursa in aproximativ zece etape de viteza pe traseu montan.
Constatam cu placere ca la fiecare etapa desfasurata pe circuitul “Motorpark Romania”, acesta progreseaza continu, facand pasi mari catre o recunostere internationala. Aceasta investitie este realizata ca urmare a unor initiative private, a domnilor Catalin Manea si Nicolae Anton, care se si implica constant in dezvoltarea acesteia.
Cu sprijinul “Motorpark Romania” si onrace.ro, evenimentul a putut fi urmarit, in direct, online. O cronica detaliata a cursei o puteti urmari pe pitstops.ro, un vector important media al curselor pe circuit din Romania.
In concluzie, cursele pe circuit incep si cu sprijinul ACR, sa-si castige locul meritat in motorsportul romanesc.