ETEC 2025 România: Automobil Clubul Român (ACR) participă între 27 – 30 septembrie 2025 la cea de-a 38-a ediție a European Traffic Education Contest (ETEC), organizată la Belgrad, Serbia, de Auto-Moto Savez Srbije (AMSS) și FIA Region 1.
Echipa României este formată din doi băieți și două fete, cu vârste între 10 și 12 ani, însoțiți de doi profesori coordonatori. Micii cicliști s-au pregătit intens în ultimele săptămâni, antrenându-se pe trasee cu obstacole, exerciții de îndemânare și probe teoretice de educație rutieră.
Echipamentul oficial al echipei ACR care va reprezenta România la FIA ETEC 2025
Pentru această ediție, echipa ACR va purta un echipament special, în culorile drapelului național – galben, roșu și albastru –, inscripționat cu „România”, cu sigla oficială a Clubului nostru și cu logo-ol sponsorului nostru Navi-it.ro

Pregătirea pentru competiție
În cadrul unui cantonament de o săptămână, organizat cu sprijinul Navi-it.ro, copiii au trecut prin antrenamente complexe, care includ:
- probe de manevrare a bicicletei printre obstacole.
- exerciții de echilibru.
- verificarea cunoștințelor teoretice despre regulile de circulație.
- simulări de trasee ETEC.
Navi-IT, partener al educației rutiere la ETEC 2025 România
Participarea echipei ACR care reprezintă România la această competiție este posibilă datorită sprijinului oferit de Navi-IT, sponsorul oficial al echipei ACR la ETEC 2025.
Implicarea Navi-IT a asigurat pregătirea și deplasarea echipei, confirmând importanța parteneriatelor ACR dedicate educației și siguranței rutiere.
Educația rutieră pentru viitor
ETEC este o competiție europeană organizată anual din 1986, reunind echipe din peste 20 de țări. Scopul ei este de a dezvolta cultura rutieră a copiilor și de a reduce riscurile accidentelor de circulație. Probele se desfășoară pe parcursul unei zile întregi, iar echipa câștigătoare intră în posesia Cupei Challenge ETEC.
Hai România! Le urăm succes copiilor și suntem mândri de participarea și eforturile lor!