Comunicat de presa ACR: „Jefuirea constantă a automobiliștilor„
În cei peste 30 de ani de democrație românească, în mod constant s-au găsit modalități de a exploata automobiliștii și transportatorii auto români, atât în perioade de criză, cât și în timpuri mai liniștite.
Cetățenii români, deținători de automobile, sunt supuși periodic unor presiuni crescânde, din cauza gestionării incorecte a Bugetului național și pe fondul încălcării prevederilor art. 136 din Constituția României.
1. Practica de creștere periodică a prețurilor combustibililor este nedreaptă și este acceptată tacit de Guvernele României. De exemplu, în anul 1991, Automobil Clubul Român a contestat aberanta creștere a prețului combustibilului auto cu 433 % (de la 30 lei la 130 lei), total arbitrară, prin care Guvernul din acel an dorea să stabilizeze bugetul, evident prin agresarea fiscală a automobiliștilor.
2. În anul 1998, Automobil Clubul Român s-a alăturat protestelor naționale împotriva noilor creșteri aberante ale prețului combustibililor auto. ACR a organizat proteste naționale sub sloganul “Raliul Disperării”. Acele cerințe ale automobiliștilor de atunci sunt perfect valabile și în prezent, cum rezultă și din fotografiile alăturate: “Noi suntem șoferi, voi ne vreți șomeri!”,“Ați scumpit benzina, luați-ne mașina!”, “Vă e frica de schimbare, ați trecut la majorare!”, “Înapoi, la carul cu boi!”, “Benzina scumpită – moarte subită!” etc.
Primul ministru de la acea dată, urmare a protestelor, acceptase scăderea prețurilor și chiar anunțase în mass media acest fapt, dar companiile petroliere nu au fost de acord (Ministrul Economiei de atunci, din scara unui avion, care îl aducea acasa din Canada, a contrat hotararea Primului Ministru și, evident, a ajutat comercianții de combustibili auto, în detrimentul automobiliștilor).
3. Situatia Romaniei de acum ne arată că istoria se repetă ciclic, iar guvernările tot nu au gasit soluții: inflație în creștere, venituri bugetare în scădere, corelate cu majorarea numărului salariaților bugetari, ineficiența statului prin soluții cu obiective electorale, companii petroliere care administrează bogățiile statului în contradicție cu prevederile constituționale și care obțin profituri exagerate prin mijloace de tip speculă sau cartel.
Pentru a intelege mai bine mecanismul prin care suntem jefuiți, trebuie să ințelegem care este structura prețului combustibililor auto, pe care îl plătim la pompă. De exemplu, pentru un litru de motorină pe care îl achiziționam de la pompă cu 9.22 lei, structura prețului este urmatoarea:
- Petrol 3.38 lei/l.
- Costuri ale companiilor petroliere, inclusiv profit: 2.63 lei/l.
- Acciza 1.73 lei/l și TVA = 1.47 lei/l.
Prin urmare, Statul încasează în jur de 3.20 lei/l, adică 34.73 % din prețul de la pompă.
Compensarea de 0.50 lei/l pe care actualul Guvern o va aplica de la 1 iulie 2022 nu credem că este o masura reparatorie și cu efect de scădere a prețurilor combustibililor la pompă. De fapt, nu sunt nici 50 bani/l, pentru că doar 0.25 bani/l sunt asigurați direct de catre Guvern, restul de 0.25 bani/l fiind lăsat la latitudinea și la mila companiilor petroliere. Cu toate acestea, 0.50 bani/l este foarte puțin în comparație cu ce ar putea si ar trebui Guvernul să facă pentru cetățenii posesori de automobile și companiile deținatoare de parc auto.
Companiile petroliere vor fi interesate doar de profit, ca și până acum, și vor majora, insesizabil, dar zilnic, prețurile la combustibili, astfel încât luna august, când se va circula cel mai mult, să le asigure profituri speculative.
Se observă ca, in anul 2021, prețul combustibililor auto era sub 6 lei/l, iar astazi, când acest preț este mai mare de 9 lei/l, Bugetul de Stat a câștigat din accize si TVA mult mai mult decat acesti 25 de bani, despre care ni se spune că reprezintă maximul ce poate fi asigurat din Buget. Unde este transparența democratică față de consumator?! Ne intrebăm: specialiștii din Ministerul Energiei nu știu sau ascund cu rea voință calculul prețului plătit de consumator la pompă?!
Față de această situație, ne permitem să propunem specialiștilor care gestionează Bugetul României ca din surplusul încasat din TVA și accize la prețul actual (peste 9 lei, față de prețul din anul 2021, de 6 lei), să asigure micșorarea prețului la pompă cu cel puțin 50% din încasarile suplimentare față de anul 2021.
De altfel, Legea Bugetului de Stat, votată de Parlamentul României în anul 2021 nu putea să înglobeze această încasare suplimentară, care a apărut începand cu luna martie 2022 și ca atare resursele suplimentare ar putea fi folosite parțial în avantajul celor care au produs aceste încasări suplimentare, respectiv consumatorii.
4. Guvernanții se bazează de 30 de ani pe efortul și stăruința automobiliștilor români de a depăși toate greutățile care sunt puse în spatele lor. Cu toate acestea, nu avem o rețea de drumuri moderne la nivelul întregii țări, nu se investeste in educația și securitatea rutieră, care ar putea reduce numărul de accidente înregistrate, nu există o coordonare stricta a marcajelor rutiere în raport de pericolele existente in trafic etc.. Vedem că banii Bugetului de Stat se folosesc pentru a se achiziționa mai multe radare, fară a se lua masurile de bază în domeniul siguranței circulației rutiere.
În loc de a implementa măsuri privind siguranța circulației rutiere, a crescut multitudinea taxelor automobilismului in general: impozite anuale, taxe de drum, taxe pentru poluare, taxe pentru asigurări obligatorii, taxe de inspecții, taxe pentru autorizații de tot felul, amenzi pentru circulație etc. În prezent, vedem că există intenția de a se majora amenzile, cu toate că volumul acestor impozite, taxe și amenzi este folosit de peste 30 de ani pentru acoperirea greselilor de administrare bugetară.
Sperăm că se va reuși ca Statul să se ridice la nivelul așteptărilor automobiliștilor români, împovărați constant și ale căror venituri au fost sacrificate permanent.
Biroul de Presa ACR