Stimați automobiliști,
116 ANI este vârsta Automobil Clubului Român, care, la 5 aprilie 1904, s-a înființat la inițiativa unui grup de automobiliști, în frunte cu Prințul George Valentin Bibescu. 116 ani ai existenței Automobil Clubului Român au fost marcați de multe reușite, dar și unele neîmpliniri cauzate de perioadele istorice prin care a trecut România. Astăzi însă, Automobil Clubul Român este o asociație viguroasă și importantă a Societății Civile, cu un patrimoniu deosebit, pus la dispoziția membrilor cotizanți și cu tehnicieni destoinici, care pot, non-stop, să ajute automobiliștii români și străini care ne vizitează țara. Școlile noastre de șoferi, activitățile tehnice de ITP și depanare-remorcare, evenimentele sportive de automobilism și karting, documentele internaționale de circulație rutieră și convențiile încheiate de ACR sunt serioase atracții și facilități!
Alături de întreaga noastră Națiune, sărbătorim aniversarea Automobil Clubului Român într-o situație deosebită, generată de pandemia COVID-19, care s-a instalat pe mapamond. Istoria ne spune că în viața oamenilor au mai fost perioade de asemenea crize, dar optimismul, solidaritatea, ingeniozitatea, munca, cinstea și disciplina au contribuit din plin la atenuarea crizelor.
Automobiliștii au fost, în acești 116 ani ai Automobil Clubului Român, un nucleu de persoane care au contribuit la progresul social.
În ultimii ani se tot vorbește despre poluarea planetei și s-a creat o concluzie că automobilele sunt factori de poluare masivă. Iată că, în ultimele două săptămâni, traficul rutier a fost serios diminuat, dar indicii de poluare nu au scăzut. Ne întrebăm, cu justificată solicitare, de ce nu s-a redus poluarea? Se pare că răspunsul îl dă atmosfera, care este tot poluată, cel puțin în București, cu toate că automobiliștii au înțeles ”starea de urgență” și ”stau acasă”! Poate vor afla administratorii societății noastre că poluarea se pare că are alte focare de generare!
Automobiliștii sunt făcuți vinovați pentru accidente, dar siguranța circulației rutiere este o cenușăreasă, investițiile în infrastructura rutieră lipsesc, semnalizarea rutieră este în grea suferință, calitatea combustibililor auto este necontrolată și astfel, de proastă calitate, dar prețul acestora este la mâna unor ”centre de comandă”, care, uneori, sunt și din afara țării, etc, etc. Încasările guvernamentale din automobilism, respectiv: taxe, accize, impozite, amenzi, autorizări, etc, sunt foarte importante și nici nu se folosesc pentru ameliorarea automobilismului, ci pentru alte greșeli de gestionare a banilor!
Poate chiar această criză, națională și mondială, contribuie la o analiză critică a multor nemulțumiri ale noastre ca automobiliști. Dar automobilistul este o persoană specială, cu o calificare suplimentară (șoferia) și cu un spirit de observație continuu, animat de optimism, cu o organizare atentă a deplasărilor și a concursurilor sportive! Acesta plătește mult, dar primește puțin!
Trebuie să arătăm manifest aceste calități, doleanțe și să transformăm această criză în speranța că vom învinge și vom putea folosi ”prietenul nostru drag – automobilul”, atât în interes turistic, de afaceri sau sport auto!
Tinerilor kartiști, care iată că în această primăvară vor sta acasă, le dorim optimism și speranța că această criză trebuie să fie depășită!
Automobil Clubul Român nu l-am înființat noi, l-am moștenit de la înaintașii noștri, iar noi avem obligația de a sluji automobilismul și automobiliștii!
Cu regretul de a sărbători în liniște această prestigioasă aniversare a Automobil Clubului Român, vom continua să susținem drepturile automobiliștilor, drepturi pe care Statul le încalcă, cu toate că noi achităm, cu conștiinciozitate, toate taxele și impozitele, accizele, etc!
Vă doresc tuturor liniște, sănătate și mult optimism!
Uniți suntem puternici și vom învinge!
La mulți ani tuturor automobiliștilor!
La mulți ani ACR!
Constantin NICULESCU
Președinte
Automobil Clubul Român