La 21 Mai, Biserica Ortodoxă celebreaza pe Sfintii Imparati Constantin si Elena. Ca suveran al Imperiului Roman, Împăratul Constantin a emis, în anul 313, Edictul de la Milano, prin care creştinismul a fost recunoscut de stat şi au fost înlăturate pedepsele răstignirii, zdrobirii picioarelor, stigmatizării și altor pedepse cărora le-a căzut victimă un număr foarte mare de creștini. Un moment deosebit l-a constituit, de asemenea, descoperirea de către Împărăteasa Elena, în anul 326, a Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, ceea ce a determinat punerea semnului Sfintei Cruci pe toate steagurile soldaților săi.
Cu prilejul Sărbătorii Sfinţilor Împărați Constantin şi Elena, Automobil Clubul Român adresează tradiţionala urare ”LA MULŢI ANI” membrilor ACR şi tuturor automobiliştilor și automobilistelor din ţara noastră, împreună cu cele mai călduroase felicitări și împliniri de seamă în activitatea profesională şi socială, și să se bucure de călătorii rutiere în siguranţă şi fără evenimente nedorite!
Comitetul Executiv al
Automobil Clubului Român