11 septembrie 2007 – Acasa la Monza, pe circuitul unde Ferrari a facut istorie, duminica dupa-amiaza McLaren a triumfat indubitabil! Asa cum a aratat grila de start, asa a fost si la sosire. Doar ca de pe locul al treilea a disparut Massa, in turul al zecelea (defectiune tehnica), lasand toata „greutatea” confruntarii Scuderiei pentru titlu pe umerii lui Raikkonen. Care, dupa „trozneala” din calificari si acuzand dureri cervicale, locul al treilea a insemnat totusi ceva decat nimic.
Deci o zi fericita pentru McLaren, desigur, dar cu rezerva deciziei Tribunalului de la Modena, ce va da miercuri sentinta privind suspiciunea de spionaj fata de Ferrari. Daca se confirma, FIA i-ar putea lasa pe virtualii campioni mondiali fara puncte. O singura nedumerire: de cand se presupune ca McLaren a aflat, pe cai ocolite, secrete despre reglajele monoposturilor adversarilor, Ferrari a castigat clar in Turcia, dar a pierdut la fel de… clar la Monza. Deci, cand au beneficiat cei de la McLaren de efectele presupusei furaciuni a datelor tehnice?
Clasament cursa: 1. Alonso; 2. Hamilton, la 6,062; 3. Raikkonen, la 27,325; 4. Heidfeld, la 56,562; 5. Kubica, la 1:00,558; 6. Rosberg, la 1:05,810.
Clasament general piloti: 1. Hamilton, 92 p.; 2. Alonso, 89 p.; 3. Raikkonen, 74 p.; 4. Massa, 69 p.; 5. Heidfeld, 52 p.; 6. Kubica, 33 p.
Clasament general echipe: 1. McLaren, 166 p.; 2. Ferrari, 143 p.; 3. BMW, 86 p.