Cateodata, de obicei foarte rar intr-o viata, ai parte de cele mai placute surprize venite din cele mai banale situatii. De exemplu, o vizita printr-un targ de vechituri a dus la realizarea acestui articol. Si asta pentru ca am gasit aruncat printre gunoaie un Carnet de Bord ACR pe care l-am luat cu 2 lei.
Nu, nu am gasit ca la emisiunile cu amanet sau hambare parasite vreo comoara valoroasa pe care sa o pot vinde si sa imi cumpar un iaht si o casa de vacanta. Dar am gasit ceva extrem de valoros pentru mine si pentru orice pasionat care iubeste istoria automobilismului romanesc. Am gasit un Carnet de Bord ACR, un accesoriu pe care il aveau mai toti soferii in perioada comunista in torpedoul automobilului.
Nimic interesant ai putea zice, decat niste hartii mucegaite, vechi, ce emana un miros puternic de vechi si comunism, ascunse de o coperta neagra. Da, pentru oricine altcineva, carnetul asta era un simplu gunoi bun pentru intetit focul in iernile reci. Dar pentru mine a fost o adevarata descoperire. De ce? Pentru ca datorita insemnarilor facute de proprietarul sau de altadata a reusit sa ma trimita direct in perioada anilor ’70, m-a facut sa ma simt un sofer care conduce o Dacie 1300 pe soselele pline de gropi ale Republicii Socialiste Romania, care are grija ca de ochii din cap de unica masina a familiei si pentru care orice ban cheltuit conteaza enorm. Iar aceasta intoarcere in timp, pe care voi incerca sa o transmit si catre voi, nu poate fi cumparata cu nicio suma de bani.
Dupa aparitia primului autoturism produs in serie la noi in tara, respectiv modelele Dacia 1100 si 1300, numarul soferilor din Romania a explodat. Majoritatea se inscria in Automobil Clubul Roman, ACR, devenind membri care cotizau anual si, in schimb, primeau diferite beneficii. Orice membru ACR primea, pe langa alta maculatura, si un Carnet de Bord in care soferul isi putea trece diferite insemnari legate de intretinere si consum. In plus, in carnet mai erau si informatii despre defectiuni si posibile remedieri, despre acordarea primului-ajutor, despre trasee prin tara, siguranta si contacte utile.
Proprietarul acestui carnet ACR a fost (si inca este) dl. Costinescu Costel din Bucuresti care avea carnetul de membru al ACR cu seria Y838.
Carnetul de Bord se referea la autoturismul Dacia 1300 fabricat in 1971 (model frantuzesc). De remarcat este faptul ca acolo unde era trecut numarul de inmatriculare in format vechi, fiind scris cu creionul, acesta a fost sters si scris ulterior numarul de tip nou. Mai mult, interesanta este si recomandarea intervalelor de revizii si interventii asupra motorului, extrem de mici. Cine mai schimba azi uleiul motorului la 3000 km?
Urmeaza 9 pagini cu tot ce inseamna ‘Intretinerea automobilului – Operatii de Service’. Proprietarul a scris aici absolut tot ce a facut la masina de cand a cumparat-o de noua, pe 15 februarie 1972, cu 35 de kilometri la bord, pana prin anul 2003 (nu e clara data). De remarcat este faptul ca posesorul facea schimbul de ulei la fiecare 2000 de kilometri. Mai mult, se poate vedea ca omul conducea destul de mult masina pentru anii ’70, circa 1000 de kilometri pe luna.
Dacia 1300 are indicatorul de kilometri efectuati analog, cu rotite, care arata pana la 99.999. Asa ca proprietarul avea grija ca atunci cand kilometrajul ajungea iar la zero sa scrie numarul real in carnetul de bord. Aici este indicat momentul in care a ajuns la 200.000 de kilometri.
Ultima pagina de la ‘Intretinerea Automobilului’ completata spune si o poveste trista: precizia si acuratetea scrisului de la inceput, din 1972, a disparut. Scrisul este acum mai mare, semn ca nici vederea nu mai era in anii ‘2000 cum a fost candva. Apar si alte scrisuri, dovada ca omul ruga pe altcineva sa completeze datele in carnet. Batranetea, ce sa-i faci…
O alta sectiune a carnetului de bord ACR se refera la ‘Revizii – Reglaje’. Si aici proprietarul Daciei 1300 incepe sa completeze foarte precis toate interventiile asupra masinii. Prima verificare a realizat-o la 495 de kilometri, la doar 10 zile dupa cumpararea masinii. Ar fi interesant de stiut ce profesie avea dl. Costinescu Costel de avea o asa mare grija de automobilul sau, de-i facea verificari periodice si ii schimba uleiul la fiecare 2000 de kilometri? Ramane un mister.
Pe 15 octombrie 1973 Dacia 1300 a primit ceva ce mai toate primeau din cand in cand: un jiclor nou. Masina avea 20.081 kilometri la bord.
Pe 11 iulie 1975, carburatorul a fost aranjat de nea Sica.
Pe 15 octombrie 1975, la 36.816 kilometri, proprietarul a facut un mic „tuning” pentru intretinerea caroseriei. Adica a vopsit pe dedesubt cu teroson, interventie des intalnita la masinile vechi. Mai tarziu, pe la 40.000 de kilometri, Dacia a avut parte de o reparatie la aripi care au fost si vopsite.
Pe 14 decembrie 1977, Dacia a primit la ‘varsta’ de 50.000 de kilometri anvelope noi cumparate de la Timisoara. Este remarcabil ca si atunci oamenii erau preocupati de siguranta rutiera si nu circulau, ca unii taximetristi de azi, multe sute de mii de kilometri cu aceleasi pneuri.
Pagina mea preferata din tot carnetul de bord este cea referitoare la ‘Cheltuieli cu Dacia 1300’. Pentru ca aici putem vedea cat costau la acea vreme diverse lucruri legate de domeniul auto. De exemplu, masina a costat 70.000 de lei. Asigurarea ADAS a fost 180 de lei. Anvelopele au fost extrem de scumpe, adica 2750 de lei iar indreptatul jantelor inca 300 de lei. Dar partea cea mai interesanta din tot acest tabel de cheltuieli este… ciubucul. Da, si in anii ’70 se dadea spaga la autoritati, ba ca sa te bage in fata pe lista de asteptare la Dacia, ba ca sa primesti o masina buna sau una mai ‘speciala’ cu dotari precum cele destinate partidului. In cazul acesta, ciubucul de 500 de lei nu stim pe ce s-a dus, dar e interesant ca e trecut la lista de cheltuieli. Cam ca in ziua de azi.
Pe ultima pagina exista si niste scheme, aparent electrice, realizate de mana. Pe unele foi mai sunt si alte desene, greu de deslusit, sterse de timp, de umezeala si de uitare.
La sfarsitul carnetului de bord sta dovada unui devotament incredibil. Si a unei munci colosale de a consemna absolut orice cheltuiala legata de benzina. De la cumpararea masinii cu 35 de kilometri la bord, pana cand masina ajunge la 400.000 de kilometri. Sa scrii de fiecare data cand bagi benzina data, kilometrii de la bord, litrii intrati si costul in lei poate fi considerata azi nebunie curata. Cine ar mai putea face asa ceva azi? Nimeni.
De-a lungul vremii s-au mai intamplat si necazuri. Se intampla…
In momentul in care proprietarul face plinul, avea grija sa scrie ‘ochi’. Pe vremea aia nu se spunea ca am facut full, ca acum, ci clasica expresie „plin ochi”.
Pe fiecare pagina, pentru a economisi spatiu in carnet, proprietarul a scris pe doua coloane data, numarul de kilometri, numarul de litri si costul fiecarei alimentari cu benzina. Sfarsitul fiecarui an era semnalizat de o linie rosie – cine stie ce calcule isi facea romanul nostru?
Vremea a trecut, la fel si anii, la fel si tineretea. Scrisul mic si aliniat de odinioara s-a transformat intr-un scris mai mare, mai neingrijit si mai greu de deslusit. Insa hotararea de a trece absolut toate aceste detalii in carnetul de bord au continuat. In total sunt 18 pagini cu inscrisuri de mana, cate doua coloane pe fiecare pagina, cu detalii complete despre fiecare alimentare a masinii.
Ultima insemnare este si cea mai trista. Dateaza din anul 2006, de pe 20 octombrie. Masina are acum 373.393 de kilometri. In total, omul a alimentat de 1188 de ori Dacia 1300 de cand a cumparat-o si pana la aceasta ultima insemnare. Ma uit la scrisul acesta, la 33 de ani de la achizitionarea masinii, ma uit la acel 8 scris tremurat, la paginile goale care urmeaza, pregatite cu linii verticale trase de stilou, si imi dau seama ca ceva s-a sfarsit.
Sunt convins ca nu multa lume intelege importanta acestui carnet de bord. Pare doar o vechitura ce trebuie sa ajunga la gunoi, nu? Ei bine, eu cred ca ar trebui sa ajunga intr-un muzeu, eventual in cel dedicat marcii Dacia. Oricum, chiar daca nu ajunge intr-un muzeu, a ajuns cu siguranta in maini bune care stiu sa-i recunoasca valoarea. Si aceleasi maini incearca acum, prin intermediul tastaturii, sa va transmita si voua emotia pe care o are acest carnet.
Insemnarile din el au fost realizate continuu, luna de luna, vreme de 33 de ani, de acelasi om. De cand a luat masina noua, pana cand aceasta avea aproape 400.000. Apar localitati precum Constanta, Cluj, Brasov, Galati, Mamaia sau Sambata de Sus, locuri in care a alimentat cu benzina in calatoriile sale prin tara. Nu a contat ca era iarna, ca era in vacanta cu familia, ca a venit Revolutia sau ca a avut parte de accidente – omul a consemnat mereu in carnet orice oprire la pompa. Adica scriind toate acele 1188 de insemnari despre alimentare de-a lungul celor 33 de ani putem sa traim acum alaturi de el si de a sa Dacie 1300 acele vremuri. Carnetul asta este dovada clara ca in Romania, masina era cel mai important membru al familiei, dar poate si cel mai costisitor. Dar in ciuda unor reparatii si a unor segmentari de motor consemnate la revizii, Dacia batraneasca l-a plimbat pe proprietar o viata intreaga. Si, alaturi de ei, asteptand cuminte in torpedou urmatoarea oprire la benzinarie, a calatorit si acest carnet, o adevarata frantura de istorie romaneasca.
Pentru dl. Costinescu Costel, a carui calatorie in viata vreau sa cred ca e continua si azi, pentru a sa Dacie 1300 frantuzeasca din 1971, pentru toti acei Nea Sica si pentru toti cei care sunt capabili sa se intoarca in trecut si sa iubeasca micile placeri ale vietii, dedic poezia ‘Fiecare Dacie are un suflet‘.
Articol preluat de pe 4tuning.ro
