In periodada 5-6 iunie 2021, piloti din cadrul echipei ACR ce va participa la FIA Hill Climb Masters – Nation Cup in octombrie anul acesta in Portugalia, au concurat la Bulgarka – Sliven, pe unul dintre cele mai tehnice trasee de viteza pe traseu montan din tara vecina Bulgaria. Prezenta la start a pilotilor romani a facut parte din pregatirea pentru competitia de la Braga, Portugalia.
Au participat doi piloti de la clubul BSSR Motorsport –Timisoara respectiv Sorin Botez cu Mitsubishi Evo 6 la clasa NC2 si Cornel Zamfirescu cu Honda Civic Ek4 la clasa NC4.
Competitia, desfasurata pe parcursul a doua zile, a reunit la start un numar de 47 piloti. In prima zi au avut loc trei antrenamente iar in a doua zi trei manse de concurs, clasamentul facandu-se prin insumarea timpilor obtinuti in cele trei manse de concurs.
Sorin Botez s-a clasat la final pe locul 4 la clasa NC2 si pe locul 11 in clasamentul general iar Cornel Zamfirescu pe locul 7 la clasa NC4 si pe locul 38 in clasamentul general, competitia fiind cistigata de Plamen Kamburov cu Skoda Fabia RS.
Prin prisma colaborarii foarte utile cu partenerii bulgari de la AFB, participarea la Bulgarska – Sliven a fost benefica prin prisma traseului necunoscut de concurs, care a fost parcurs de pilotii romani pentru prima data la antrenament, lucru ce se va intampla si la FIA Hill Climb Masters 2021.
In acest final de saptamina, 11-12 iunie 2021, tot la Sliven, Bulgaria va avea loc Monbat Rally Sliven, etapa in cadrul FIA European Rally Trophy . La aceasta competitie vor participa cu licente internationale FIA eliberate de ACR si doua echipaje romanesti, Enis Arif / Carmen Poenaru pe Skoda Fabia Evo si Cristiana Oprea / Cornel Socariciu cu Peugeot 208 R2.
Le dorim mult succes echipajelor romanesti!