În ziua de 11 octombrie 2019, domnul Jean Todt, Președintele Federației Internaționale a Automobilului (FIA) și Reprezentant personal al Secretarului General ONU pentru Siguranța Rutieră, a efectuat o vizită oficială la București, la invitația Automobil Clubului Român.
Domnul Jean Todt a avut întrevederi la Primăria Generală a Municipiului București, ocazie cu care i-a fost înmânată, în cadru oficial, “Cheia Orașului” Municipiului București și s-a discutat și s-au pus bazele unei posibile competiții de Formula E pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului.
În programul vizitei oficiale a înaltului oaspete, a fost inclusă și o întâlnire cu domnul dr. Raed Arafat, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Președintele FIA a dat o înaltă apreciere activității serviciilor de urgență din România, în urma vizitei la Centrul Municipal Integrat pentru Situații de Urgență.
Vizita oficialului FIA a cuprins și întâlniri cu factorii de conducere din cadrul Ministerului Transporturilor, unde s-au purtat discuții pe tema îndeplinirii obiectivelor asumate în cadrul “Decadei Mondiale pentru Siguranță Rutieră 2011 – 2020”, adoptată prin Rezoluție a ONU, dar și despre cooptarea Automobil Clubului Român la lucrările Consiliului Interministerial de Siguranță Rutieră.
La ambele vizite a participat si dl. chestor de Politie Florentin Bracea, Directorul Directiei Rutiere din cadrul Politiei Romane.
O atracție interesantă a vizitei la București a domnului Jean Todt a constituit-o participarea acestuia la o demonstrație de karting electric, pe care Automobil Clubul Român, în calitatea sa de Autoritate Sportivă Națională (ASN) pentru România, a organizat-o la Clubul Diplomatic din București, ca parte integrantă din preocupările asociației noastre de dezvoltare a sportului de automobilism și karting în rândul copiilor și tineretului. Micii kartiști au primit felicitări și autografe de la înaltul oaspete.
Ziua s-a încheiat cu o întâlnire a domnului Jean Todt cu membri ai Comitetului Executiv al ACR.
În acest context au fost prezentate Președintelui FIA preocupările ACR în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea activității clubului nostru și modul în care colaborarea cu FIA și cu toate celelalte cluburi auto din Europa, poate contribui la îmbunătățirea siguranței rutiere din țara noastră și la amplificarea motorsportului, precum și creșterea prezenței echipajelor românești în competițiile internaționale de automobilism și karting.