La Parlamentul Romaniei a fost depusa o initiativa legislativa privind o noua modificare a OUG 195/2002. Pe scurt, initiativa legislativă prevede obligativitatea urmarii unui curs de conducere defensivă pentru conducatorii auto ai autovehiculelor dotate cu girofar.
Poate aceasta initiativa sa genereze rezultate care sa contribuie la reducerea numarului de decese si raniri grave rezultate in urma producerii accidentelor rutiere? Este o intrebare la care am incercat sa raspundem in urma unei analize complexe efectuata de catre specialisti ai ACR.
Din pacate, în motivarea lor, autorii fac referire la articole dintr-o directivă europeană în care conducătorii auto, cei care sunt vizați de modificările care se doresc a fi introduse în OUG nr. 195/2002, sunt chiar ei exceptați de la prevederile respectivei directive. Din aceste motive, credem că o astfel de motivare nu este fundamentată corespunzător. Majoritatea vehiculelor, ai căror conducători auto sunt vizați de actuala propunere legislativă, aparține Statului Român. De aceea, in cazul in care este adoptată această modificare, bugetul de stat va trebui completat cu sumele necesare pentru achiziționarea acestor cursuri de conducere defensivă. Facem observația pertinentă că, din nou, ca și în cazul multor alte propuneri legislative, se apelează la fonduri guernamentale!
Mai mult, actuala propunere legislativă nu vizează conducătorii auto cu factori de risc (in principal cei ai autoturismelor) și este gândită în mod eronat, nefiind sustenabilă în viitor. O astfel de propunere legislativă nu este fezabilă și acceptată de către societatea civilă, nefiind sustenabilă și neproducând efecte benefice pentru cetățenii României. În plus, adoptarea ei va conduce la suplimentarea unor fonduri guvernamentale pentru plata acestor servicii.
Analiza detaliata a acestei propuneri legislative o puteti citi pe pagina noastra de Facebook, unde asteptam parerile, opiniile si sugestiile dumneavoastra!