Sub egida Automobil Clubului Român, ca Autoritate Sportivă Națională atribuita de FIA, în perioada 20 – 22 septembrie 2019, va avea loc o competitie devenita traditie in Satu Mare, în organizarea Sucursalei ACR Satu Mare si RIDER’S Satu Mare, reunind etapa 7 şi 8 în cadrul Campionatului Est European CEC ORI CUP, editia 23, precum şi ediţia a 35-a a Cupei Someş Oaş. Aceste Competitii se vor desfășura conform calendarului competițional pe anul 2019.
Si-au anuntat deja prezenta peste 20 de echipaje din Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, precum si 10 echipaje din România.
Așteptam, ca de fiecare data, un public numeros, dornic de un spectacol automobilistic desăvârșit.