Federația Internațională a Automobilului (FIA) a dezvăluit, la 18 decembrie 2025, conceptul WRC27 Rally1, care va sta la baza noii generații de mașini din Campionatul Mondial de Raliuri începând cu sezonul 2027. Regulamentele WRC27, aprobate de Consiliul Mondial pentru Sporturi cu Motor încă din 2024, reprezintă rezultatul unui amplu proces de consultare cu actorii implicați în raliurile de top și marchează o schimbare strategică majoră în direcția accesibilității, flexibilității și controlului costurilor, fără a compromite performanța și spectacolul specifice competiției.
Conceptul WRC27 Rally1 oferă prima reprezentare vizuală a modului în care acest nou cadru de reglementare se transpune într-o arhitectură tehnică clară, definind direcția de dezvoltare a Campionatului Mondial de Raliuri pentru următorul ciclu competițional.
Un element central al noii filozofii WRC27 este accentul pus pe siguranță. La baza conceptului se află o celulă de siguranță cu structură tubulară, dezvoltată pornind de la soluțiile introduse în 2022 pentru actualele mașini Rally1. Această structură a fost proiectată pe baza simulărilor avansate, a testelor comparative și a testelor de impact pe prototipuri, oferind un nivel ridicat de protecție a ocupanților și, în același timp, reducând complexitatea și costurile de producție. Comparativ cu generațiile anterioare, noua structură asigură o absorbție superioară a energiei și o reducere semnificativă a intruziunilor în cazul impacturilor frontale, laterale, pe plafon sau în partea din spate.

În jurul acestei celule de siguranță este definit un concept de caroserie orientat spre flexibilitate maximă. Regulamentele WRC27 nu mai impun ca mașinile să fie derivate direct din modele de serie aflate în producție, ci stabilesc un volum de referință în interiorul căruia trebuie să se încadreze toate panourile exterioare. Acest lucru oferă constructorilor libertatea de a dezvolta atât modele inspirate din automobile de producție, cât și concepte dedicate exclusiv raliurilor. În paralel, elementele aerodinamice au fost simplificate semnificativ, cu scopul reducerii costurilor de dezvoltare și al limitării complexității tehnice.
Un aspect esențial al noilor reglementări îl reprezintă redefinirea conceptului de „Constructor”. Regulamentele WRC27 plasează sub aceeași definiție atât producătorii auto (OEM), cât și tunerii sau entitățile specializate în motorsport, lărgind astfel baza de potențiali competitori din categoria de top. Conform noilor reguli, un Constructor este entitatea responsabilă de proiectarea și construcția mașinii WRC27, de omologarea acesteia la FIA și de comercializarea automobilului și a componentelor sale. Această abordare este menită să stimuleze concurența și să crească atractivitatea campionatului pentru noi actori.
Performanța accesibilă este un alt pilon fundamental al pachetului WRC27. FIA urmărește reducerea diferențelor de performanță dintre nivelul de vârf și categoriile inferioare, facilitând astfel tranziția tinerilor piloți către elita mondială fără a fi necesare programe extinse și costisitoare de testare. Mașinile vor fi echipate cu motoare termice de 1,6 litri turbo, cu o putere estimată la aproximativ 290 CP, cuplate la un sistem de tracțiune integrală și o cutie de viteze cu cinci trepte. Suspensia cu brațe duble, sistemele de frânare și direcție inspirate din actualele specificații Rally2 contribuie la un echilibru între performanță ridicată și controlul costurilor.
Din punct de vedere dimensional, mașinile WRC27 vor fi construite pe un șasiu tubular, cu o lungime cuprinsă între 4.100 și 4.300 mm, o lățime maximă de 1.875 mm, un ampatament minim de 2.600 mm și o înălțime minimă de 1.270 mm. În acest cadru, constructorii vor avea libertatea de a dezvolta o varietate largă de soluții de design.
Intrarea în vigoare a regulamentelor WRC27 aduce și o restructurare a piramidei raliurilor. În categoria de top a Campionatului Mondial de Raliuri, mașinile WRC27 vor concura alături de actualele modele Rally2, creând un mix competitiv divers la cel mai înalt nivel al raliurilor internaționale. În același timp, platforma tehnică a fost gândită pentru viitor, permițând, pe termen mediu, introducerea unor sisteme de propulsie alternative, în contextul tranziției către soluții mai sustenabile.
Reducerea costurilor este una dintre mizele majore ale noii formule. FIA a stabilit un plafon de 345.000 de euro pentru o mașină gata de competiție în specificație de asfalt, ceea ce reprezintă o scădere de peste 50% față de costurile actuale. Această reducere este obținută prin standardizarea anumitor componente, creșterea durabilității și limitarea cheltuielilor operaționale, inclusiv prin restricții privind personalul, logistica și utilizarea infrastructurilor locale, precum și printr-o mai bună conectivitate a datelor pentru suport tehnic la distanță.
Președintele FIA, Mohammed Ben Sulayem, a subliniat că regulamentele WRC27 marchează un moment definitoriu pentru Campionatul Mondial de Raliuri, oferind un cadru axat pe sustenabilitate, accesibilitate și controlul costurilor, fără a pierde esența performanței și a provocării tehnice. La rândul său, vicepreședintele FIA pentru sport, Malcolm Wilson, a evidențiat flexibilitatea conceptului, demonstrată prin varietatea de soluții tehnice posibile în cadrul noilor reguli. Promotorul WRC, prin vocea directorului sportiv Peter Thul, și-a exprimat convingerea că accentul pus pe accesibilitate va conduce la creșterea numărului de constructori implicați la cel mai înalt nivel.
Din perspectiva Automobil Clubului Român, ca Autoritate Sportivă Națională, regulamentele WRC27 conturează un model de dezvoltare mai coerent pentru raliuri, în care traseul sportiv al piloților este mai clar definit. Reducerea diferențelor dintre categoriile de acces și competițiile de top creează premise mai realiste pentru formarea tinerilor piloți, a echipelor și a structurilor tehnice, într-un cadru mai sustenabil și mai ușor de gestionat la nivel național.









