Zoe Florescu Potolea reprezintă astăzi figura feminină cea mai reprezentativă din motorsportul românesc, aspirând la Formula 1 prin intermediul programului internațional „More Than Equal”.
Cariera ei începe la vârsta de șapte ani, într-o tabără de karting pentru copii. Această etapă a constituit fundația tehnică și competițională a unui parcurs care avea să capete rapid o dimensiune europeană.
2018–2020: debutul și consolidarea în competiții naționale și europene
Zoe debutează în 2018 în competiția Romanian Karting Masters și continuă în 2019 și 2020 în același campionat. În paralel, participă în competiții importante din Europa – WSK Euro Series, Winter Cup, Trofeo Margutti, Trofeo Ayrton Senna și Rok Cup Superfinal – acumulând experiență într-un mediu competițional de cel mai înalt nivel al kartingului internațional.
Participarea constantă în aceste competiții i-a permis să se dezvolte într-un ritm accelerat și să concureze alături de piloți proveniți din academii importante ale motorsportului european.
2021–2022: accesul în elita mondială a kartingului
Ascensiunea continuă în 2021 la clasa Junior, în Campionatele Europene și Mondiale FIA-WSK, unde concurează pentru echipa de fabrică BirelArt.
În 2022, Zoe câștigă selecția juniorilor în cadrul programului FIA Girls on Track și este selectată în programul Rising Stars. Această performanță îi oferă oportunitatea de a primi o bursă din partea Ferrari Driver Academy pentru un sezon complet la categoria OK, alături de prestigioasa echipă de fabrică Tony Kart Racing Team.

Integrarea într-un program susținut de Ferrari reprezintă o confirmare importantă a valorii și potențialului său la nivel internațional.
2023–2024: licența ACR și categoria KZ2
În anul 2023, Zoe primește prima licență emisă de Automobil Clubul Român pentru teste cu monoposturi de Formula 4, un moment esențial în tranziția către automobilism.
Automobil Clubul Român, în calitate de Autoritate Sportivă Națională pentru sportul automobilistic și karting din România, a susținut parcursul competițional al sportivei prin procesul de licențiere sportivă, validarea rezultatelor și sprijin instituțional pentru participarea în competiții internaționale. Licența ACR a reprezentat cadrul oficial necesar pentru accesul la testele cu monoposturi și integrarea într-un program de dezvoltare în Formula 4.
Activitatea în karting continuă în 2023 cu echipa Tony Kart, la Campionatul Mondial FIA OK, unde Zoe este cea mai rapidă fată în calificări.
În 2024, concurează cu echipa de uzină Birel Art la categoria KZ2, atât în Campionatele Europene și Mondiale FIA, cât și în Campionatul Italian de karting ACI. KZ2 este una dintre cele mai competitive și solicitante categorii din karting, rezervată piloților cu experiență și nivel tehnic ridicat.
2025: performanțe la nivel mondial
Anul 2025 aduce pentru Zoe calificarea în finala Campionatului Mondial KZ2 de la Franciacorta, unde termină pe locul 25 în clasamentul general dintr-un grup de peste 100 de piloți, fiind singura prezență feminină în competiție.
În același an, se clasează pe locul 29 la nivel global în Clasamentul Internațional FIA de Karting, devenind singura fată pilot inclusă în categoria KZ2.
În septembrie 2025, Zoe este invitată la testele pentru debutanți ale Academiei F1 de la Navarra, alături de Campos Racing, unde încheie pe locul 8 în clasamentul general.
În ianuarie 2026, este selectată ca unul dintre noii piloți ai programului de dezvoltare „More Than Equal”, o inițiativă internațională care își propune identificarea și formarea primei femei campioane mondiale de Formula 1.
2026: debutul în Formula 4
Din 2026, Zoe Florescu Potolea concurează ca membru al Academiei Campos și pilot de dezvoltare în programul „More Than Equal”.
Ea participă cu Tecnicar by Amtog în Campionatul Spaniol de Formula 4 și în Seria Spaniolă de Iarnă pe pneuri Hankook, precum și în Formula Winter Series de Formula 4 pe pneuri Pirelli, alături de echipa Campos Racing.
Geidlich Pirelli Formula Winter Series – Portimão (5–8 februarie 2026)
Zoe obține două locuri 1 la categoria feminină în Cursa 2 și Cursa 3, fiind desemnată Best Female Driver. În clasamentul general ocupă locurile 22 și 20 din 32 de piloți, dintre care 5 fete.
Geidlich Pirelli Formula Winter Series – Valencia (12–15 februarie 2026)
În Cursa 2 și Cursa 3 obține din nou locul 1 la fete. În clasamentul general se clasează pe locurile 17 și 21.
Spanish Winter Championship – Portimão (20–22 februarie 2026)
- Cursa 1: locul 2 la fete, locul 17 la general din 32, locul 10 la rookie
- Cursa 2: incident de cursă și clasare pe locul 27
- Cursa 3: locul 3 la fete, locul 13 la general, locul 6 la rookie
Spanish Winter Championship – Jarama (28 februarie – 1 martie 2026)
- Cursa 1: locul 2 la fete, locul 22 la general din 32, locul 14 la rookie
- Cursa 2: locul 3 la fete, locul 28 la general din 32, locul 19 la rookie
- Cursa 3: incident de cursă în primul viraj după start, implicând cinci monoposturi, inclusiv pe cel al lui Zoe
Spanish Winter Championship – Motorland Aragón (13–15 martie 2026)
- Cursa 1: locul 2 la fete, locul 21 la general din 32, locul 12 la rookie
- Cursa 2: locul 3 la fete, locul 23 la general din 32, locul 16 la rookie
- Cursa 3: locul 2 la fete, locul 19 la general din 32, locul 14 la rookie
Un parcurs construit progresiv
Parcursul lui Zoe Florescu Potolea este rezultatul unei construcții progresive, validate competițional la nivel internațional și susținute instituțional prin licențierea și sprijinul oferit de Automobil Clubul Român, Autoritatea Sportivă Națională pentru sportul automobilistic și karting din România.














